Analizatorul Gustativ

Analizatorul gustativ are rolul de a informa asupra calităţii alimentelor introduse în gură, dar intervine şi în declanşarea reflexă necondiţionată a secreţiei glandelor digestive. a) Segmentul periferic se găseşte în epiteliul mucoasei linguale. În grosimea acesteia se găsesc formaţiuni denumite papile gustative, care după formă şi aşezare sunt: ► papile caliciforme, aşezate la baza limbii, alcătuind un V cu deschiderea către vârful limbii. Au forma unei cupe din fundul căreia se ridică o proeminenţă conică, înconjurată de un şanţ circular (circumvalate); ► papile fungiforme, răspândite pe vârful şi marginile limbii. Ele au forma unor cute asemănătoare foilor unei cărţi. ► papile filiforme, răspândite pe toată întinderea mucoasei linguale. Ele au înfăţişarea unor ridicături cilindrice din vârful cărora pleacă mănunchiuri de prelungiri. Primele trei feluri de papile poartă pe ele muguri gustativi, de o formă ovoidă, cu polul bazal aşezat pe membrana bazală a epiteliului lingual, iar polul apical prezintă un receptor gustativ. Într-un mugur gustativ există 5-20 de celule senzoriale, care la polul apical prezintă cili, iar la polul bazal este înconjurat de o ramificaţie nervoasă a nervilor cranieni VII, IX, X.

Vizualizari: 7557 in total, 2 pe zi
Descarcari: 522 in total, 0 pe zi