GIORDANO BRUNO Viata si Moartea.

Au trecut 420 de ani de când, în ziua de 17 februarie 1600, Giordano Bruno (1548-1600) unul dintre cei mai curajoși gânditori ai Renașterii, a fost ars pe rug pentru erezie, la Campo dei Fiori din Roma, pentru concepţia sa panteistă şi pentru convingerile că Universul este infinit, deoarece contraziceau dogmele religioase despre creaţia lui Dumnezeu. In istoria gândirii a rămas peste secole un punct de reper ca martir al gândirii libere și antidogmatice. Teoria heliocentrică a lui Copernic i-a oferit un punct de plecare pentru ceea ce el a numit o „nouă filozofie”. El poate pretinde că este primul gânditor din Evul Mediu care a integrat metafizica, fizica, psihologia și etica într-o filozofie originală, care aspira să depășească re-elaborarea platonismului, aristotelismului sau scepticismului într-un context creștin care până atunci predomina. A respins axiomele filozofiei naturale a lui Aristotel care presupunea că universul era finit. Bruno susținea că Universul era infinit, animat și populat de sisteme solare nenumărate. Era și veșnic. Ca atare, Universul a cunoscut toate posibilitățile în orice moment dat, și în toate părțile acestuia de-a lungul timpului, constituind manifestarea cognitivă a unui principiu atemporal și absolut, Dumnezeu, conceput ca unică ființa care a existat cu adevărat. Rezultatul a fost o alternativă radicală la interpretările medievale și renascentiste ale naturii umane, cosmosului și ale lui Dumnezeu. Ideile și operele sale au influenţat știința și filosofia secolelor care i-au urmat. Galileo, Newton, Huygens, Leibniz, Spinoza, au elaborat unele opere pornind de la ideile sale.

Vizualizari: 597 in total, 12 pe zi
Descarcari: 113 in total, 2 pe zi