Hands Off My Dinosaur!
Vă invit să faceți cunostință cu Teo Zirinis și ilustrațiile sale jucăușe. ,,Numele meu este Teo Zirinis, artistul din spatele HandsOffMyDinosaur! În prezent sunt stabilit în Atena, Grecia, unde lucrez ca ilustrator independent. De când îmi amintesc, îmi transform ideile stupide în desene. Inspirat de mâncare, desene animate, cărți și viața de zi cu zi, încerc mereu să privesc latura fericită și amuzantă a lucrurilor :) Lucrările mele au fost prezentate pe diverse site-uri web, cum ar fi BuzzFeed, Bored Panda, 9Gag și Threadless, iar ilustrațiile mele au fost tipărite pe felicitări, tricouri și chiar au avut câteva apariții în emisiuni TV și filme. De asemenea, sunt autorul și ilustratorul a două cărți: Monster Issues (autopublicat în 2018) și Let The Pun Shine (publicat în 2019 de Dog & Bone).’’
Comentarii (1)
Teodora Buiţă
Uneori artiștii își găsesc muzele în cele mai bizare lucruri. Harry Potter, bicicliști, tirbușoane, rachete de tenis, baloane, frigidere, pușculițe în formă de purceluși, brioșe, felii de pâine prăjită, felii de pizza… cea mai eclectică și neobișnuită colecție de personaje o întâlnim la caricaturistul grec Teo Zirinis, care a creat o serie de imagini amuzante, în care le-a oferit cuvântul obiectelor folosite zilnic.
Principalul lui talent? Să aducă la viață orice obiect, oricât de insignifiant în aparență. Să-i spună povestea și să ne arate cum se vede lumea din perspectiva unui pahar, spre exemplu.
„Mai mult decât atât, găsesc inspirație în produsele alimentare și obiectele care ne înconjoară în viața noastră de zi cu zi. Mă întreb cum ar fi dacă ar avea o voce proprie. Ce ar spune ele și cum ar interacționa între ele?
Scriu și fac schițe aproximative cu aproape fiecare idee care îmi vine în minte, indiferent cât de prostesc ar suna în mintea mea, apoi îmi aleg preferatele și lucrez la ele până când sunt mulțumit de rezultat.", spune Teo Zirinis.
El admite că întotdeauna există ceva care va ieși din aceasta și că nicio idee nu este vreodată lipsită de valoare sau irosită, iar rezultatul este acolo pentru ca toți să-l vadă, în timp ce el aduce un zâmbet pe multe fețe!
Este distractiv, hilar și, cel mai important, intră instantaneu sub pielea publicului său.
Este surprinzător și îmi place cum evidențiază în ilustrațiile sale, cotidianul prin inteligență și umor! De fapt, chiar el mărturisește că i-a plăcut umorul și să creeze glume de când se știe.
Fiindcă fac parte din categoria celor care gustă umorul, te felicit, Cipri, pentru lucrarea ta drăguță și îți mulțumesc pentru momentele de zâmbet și destindere, de care cu toții avem nevoie, mai ales în această perioadă tristă pentru toată lumea!
Sănătate, multe zâmbete și numai bine îți doresc ție și celor dragi!
Cu stimă,
Teodora Buiță