GEORGE COȘBUC cunoscuse greul muncii de pe ogoare. Există, de altfel, după cum s-a putut observa în baladele şi idilele sale, o realitate umană a satului, diferenţiată şi sub aspect moral şi economic. Dispreţul faţă de omul bogat din Duşmancele sau Numai una, capătă glas de mânie, devine incendiar în alte poezii. Poet militant, Coşbuc a făcut adesea din versurile sale o armă de luptă împotriva exploatării, atât în Ardealul subjugat imperiului habsburgic, cât şi în România burghezo-moşierească. Poezia Ex ossibus ultor exprimă încrederea poetului în triumful cauzei iobăgimii ardelene. Legenda spune că un împărat tânar a făcut dreptate, smulgând de la tirani averile şi puterea. Tiranii coalizaţi l-au ucis şi l-au îngropat într-o pădure îndepartată, interzicând poporului să-l jelească. Dar un fulger alb arată groapa tăinuită şi o prevestire spune că din o seminţe se va ridica răzbunătorul, ex ossibus ultor: “Ieşi-va mortul împărat, /Şi-n iadul lor, de-unde-au plecat, /S-or prăbuşi tiranii iarăşi “. Nu este exclus ca poetul să se fi gândit la Horea, adică împăratul tânăr. Într-un gazel, Lupta vieţii, Coşbuc îşi făcuse un catehism al activităţii, condamnând plânsul şi lipsa de ideal. El înţelegea să lupte nu numai pentru el, dar pentru întreaga colectivitate:” O luptă-i viaţa; deci te luptă /Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui ? Eşti un nemernic /Când n-ai un ţel hotărâtor. /Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni; /Te lupţi pe seama tuturor. ”. Un astfel de exemplu de luptă “pe seama tuturor “ este poemul Noi vrem pământ!, scris cu ocazia răscoalelor ţărăneşti din 1894 şi publica