DEȘTEPTAȚI-VĂ ROMÂNI!

O scurtă sinteză a poeziei „DEȘTEPTAȚI-VĂ ROMÂNI!” și a pps-ului cu acelaă nume și a biografiei doamnei GEORGETA NEDELCU. Scriitoare craioveană, născută la data de 6 iulie 1947, în satul Mârza, judeţul Dolj. Absolventă a Liceului “Fraţii Buzeşti” din Craiova. După terminarea acestuia a urmat cursurile de contabilitate. Este pasionata de lectura, scris si limbi străine. Considera poezia o preocupare mai aparte, dar scrie cu multă dăruire şi proză. Georgeta Nedelcu a debutat cu romanul ,,Exmatriculat din viata" in oct 2008 la Iasi ,roman publicat sub egida Asociatiei Universul Prieteniei , in cadrul unor festivitati de lansare, la care au participat numeroşi scriitori, poeţi şi prieteni. Cu aceeaşi ocazie Prof. Univ. Atena Zara şi lector Univ. Nicolae Busuioc au avut cuvinte de laudă la adresa lucrării. În 2008, la editura Sitech din Craiova, i-a aparut a doua carte, de data aceasta un volum de versuri cu titlul ,,Cenuşa unui suflet”. Lucrarea a avut un impact pozitiv deosebit la citiori, în special la cei din spaţiul virtual. Poetul şi publicistul timişean, Mihai Leonte, are o admiraţie deosebită la adresa autoarei şi a poeziei sale: ,,Poate sunt printre cei favorizaşi, având posibilitatea să citesc poeziile ce sunt cuprinse în volumul «Cenuşa în suflet». Sunt mai mult ca sigur, că cei care vor intra în posesia acestui volum, în forma tiparită, vor deveni mult mai fericiţi decât erau până în acest moment. Există un fenomen al savurării cuvântului scris, pe care desigur îl cunoaştem încă de la citirea primelor litere. Poeta, a pornit de la principiul: ,,Dacă vrei să scrii poezie, trebuie să înveţi să te dezgoleşti pe tine însuţi, să ajungi tu pe paginile pe care le scrii"… Intinsa împăr&

Vizualizari: 6043 in total, 1 pe zi
Descarcari: 431 in total, 0 pe zi