La Iași - 2019

Bogat în monumente istorice, dar și clădiri spectaculoase, cu o arhitectură deosebită, adevărate opere de artă, ce impresionează prin măreția lor, frumosul Iași mi-a cucerit sufletul, lăsându-mi amintiri de neuitat la întâlnirea avută de curând cu o parte dintre autorii de pps. De câte ori voi avea ocazia, voi reveni cu mare drag, fiindcă încântătorul oraș patriarhal, fosta capitală istorică și culturală a țării, mai are încă multe obiective deosebite cu „comori” neprețuite, de oferit vizitatorului, iar eu nu le-am văzut pe toate. Așa cum am scris și în versurile incluse în prezentarea mea, pe care am realizat-o cu impresiile avute în urma vizitei de la Iași, e foarte greu de exprimat în cuvinte emoțiile și trăirile din acele momente, când cu sfială, pașii mei și ai prietenilor din grup, au călcat prin locurile sfinte, sau acelea unde au trăit mari personalități și au scris talentații noștri scriitori. Aici, fiecare loc și fiecare piatră vorbește de istorie, purtând în ele amintirile trecutului... Dar, emoția cea mai mare cred că ne-a cuprins pe toți când am ajuns la Copou, la statuia iubitului nostru poet, Mihai Eminescu și teiul lui drag, strălucind în raze aurii și mângâiați de adieri de vânt, ce aduceau către noi parcă frânturi din versurile lui, unele scrise chiar în acest parc, sub bătrânul tei, țesând vise și speranțe, pe care le punea în versuri... Da, deosebite momente am trăit cu toții, peste tot pe unde Felicia, gazda noastră amabilă și buna noastră prietenă, ne-a dus, prin toate locurile încărcate de istorie, de tradiție, de frumos... ale vechii capitale moldave. „Iașul este prin sine însuși un muzeu național”,

Vizualizari: 1451 in total, 0 pe zi
Descarcari: 198 in total, 0 pe zi