Maria Maria se preumbla, Vreun locaş a-şi căpăta. Jos, în sus şi iară-n jos, Căci bătea vânt friguros. Si-avea veştmânt de-argint Căci va naşte Fiul sfânt. Bună seara lui Crăciun, Zise Maria celui bun. Lasă-mă-n palatul tău Ca să nasc pe Dumnezeu. Dar Crăciun astfel grăia: "Palatul meu nu-ţi voi da. Du-te-n grajdul cailor Sau în ieslea boilor, Căci aice n-ai ce face, Nu te las să naşti în pace". Maria atunci plecă Ieşi-n cale şi-alergă Şi-un grajd mare află. Intră, intră suspinând Durerile-o cuprindeau Să mai meargă nu puteau. Pusa-i jos şi odihni, Caii-ncep a tropăi Şi iepele-a râncheza "Staţi pe loc nu tropăiţi Cu rânchezu' conteniţi Căci durerea mi-o măriţi" Insă caii n-au încetat Şi Maria s-a sculat Şi astfel le-a cuvântat: "Fir-aţi voi cai blestemaţi Să n-aveţi nici gând a sta Ori de cât îndestula". Zicând Maria ieşi Din grajd şi-n cale porni. Şi merse până află O peşteră şi intră Şi în iesle s-a băgat Pe fân moale s-a culcat, Ea în ieslea boilor, Boilor săracilor. Boii-ncep a rumega Şi Maria suspina: "Staţi pe loc nu rumegaţi, Liniştea mi-o tulburaţi" Zicând Maria lăcrimând Către ei duios plângând, Boii-ndată încetă Şi grăbiţi o ajută. "Fir-aţi voi boi fericiţi Şi de oameni mult iubiţi, De mine, de Dumnezeu, Şi de sfântul Fiul meu". Când fu pe la miez de noapte Trecu durerile toate Şi s-a născut Fiul sfânt, Dumnezeu pe-acest pământ. Şi cum dânsul s-a născut Ieslea-n rai s-a prefăcut, Şi peştera în palat De un mare împărat. Mii de flăcări îmi ardeau,