Ovidiu ROMODSAN

Membru din 10.05.2024, 0 abonati

Logheaza-te pentru a te putea abona sau trimite mesaj privat.

Nu ai cont? Creeaza-ti cont.

Activitate
Comentarii: 2 comentarii
Prezentari apreciate: 2 aprecieri

Ultimele comentarii scrise de Ovidiu ROMODSAN

O lucrare minunata a maestrului Toia.

Urmarind, in cadrul tripticului Brâncuși, lucrarile anterioare SARUTUL si CUMINTENIA PAMINTULUI, am incercat sa descopar de ce autorul s-a focalizat pe acestea si daca exista interrelationari (sau redundante/discrepante) in cadrul ansamblului. Banuiesc ca au fost alese de autor pentru ca una reprezinta prima sculptura moderna a sec. XX, alta o schimbare de paradigma in creatia brancusiana, iar ESENTA LUCRURILOR ceea ce le uneste pe celelalte doua ca si pe celelalte sculpturi si constituie miracolul creatiei brancusiene: “apropierea de infinit prin forma”, sau cum spunea el, reprezentarea pasarii prin zbor. ESENTA le strabate pe celelalte doua, iar ele demonstraza ESENTA intr-o alchimie a cunoasterii.

Ma mir totusi de ce, dupa cca. 2 saptamini de la postare, cele 273 de vizualizari si 36 descarcari nu sunt urmate decit de o singura apreciere. Chiar daca n-ar fi fost stralucit, (ceea ce nu e cazul), un astfel de pps merita un feed-back, care sa sustina pe autor sa continue si, eventual, sa se reconsidere. Ma intreb mai departe, de ce lucrari valoroase de pe aceasta platforma, nu sunt identificate si fructificate de un minister al culturii, de o autoritate a educatiei, de o instanta a stiintei etc, iar autorii lor de ce nu sunt onorati si premiati. Nu stiu cum e in alte tări privind atitudinea fata de creatia de lucrari powerpoint - pentru ca da, si aceasta este o creatie si o sansa pentru privitor de a cistiga timp si chiar un timp util si binefacator. Sa pui cap la cap 48 de slide-uri pe o tema <maiastră >, e un fapt remarcabil si probabil bazat pe ani si ani de studiu, conspectare, sortare, regasire si <esentializare>.

Revenind la ESENTA LUCRURILOR, informatia e atotcuprinzatoare, referintele bine alese, elementele de tehnica a montajului (ca in cinematografie) sunt perfect inchegate atit cit permite aplicatia, tema muzicala aleasa e in consonanta cu tematica, efectele sunt interesante. Am aflat multe aspecte fundamentale pe care nu le stiam despre sculpturi (vezi lucrarile Foca, Pestele, Oul s.a.), procesul Brancusi, multitudinea muzeelor si colectiilor aureolate de creatia lui Brancusi, cota de piata a lucrarilor sale, iar gindul ma duce la trista incercare, poate mercantila, a citorva intrusi de a recupera una din creatiile sale.

Revenind din nou, un pps de revazut si retrait!

Comentariu la BRANCUȘI, Esența lucrurilor-Note de lectură, data: 06.07.2024, 13:00

Lucrarea domnului Toia – nume si brand in industria pps - impresioneaza prin originalitate si eleganta. Montajul e curgator. Functioneza o remarcabila sustinere reciproca intre cugetarile existentialistului Cioran si piesele musicale compuse de Bach, de altfel un mare promotor al contrapunctului.

Chiar daca nu l-ai citit pe apatridul Cioran, nu poti sa nu retii dupa vizionarea lucrarii d-lui Toia , formularea “Cu Bach ne simtim la poarta paradisului, niciodata in el.” Si cugetarile filozofului despre evolutia in spirala, dorinta de evadare in timp si altele.

Sunt curios ce “Caiet de sarcini” a transmis autorul catre stimabila Inteligenta artificiala pentru a primi in schimb ilustratiile inserate (uneori in stil clasic, de cele mai multe ori in stil cochetind cu barocul, mi se pare.) Posibil ca, acum cind calea e deschisa, sa existe si alte viziuni grafice (tematic si cromatic), poate postmoderniste, poate minimaliste. Sau poate ca o voce de actor sa ne impresioneze mai mult decit textul care curge bine, dar poate uneori prea repede pentru cine se crede la cinematograf.

Dincolo de orice judecata, evident subiectiva, acest produs si acest moment trebuie marcate cumva, pentru ca ne face sa gindim mai profund, polivalent, in limbaje de interfata, cu trimitere la Filosofie, Muzica si Inteligenta artificiala (emotionala?).

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 14.05.2024, 04:54

Ultimele prezentari apreciate de Ovidiu ROMODSAN

DataPrezentareaTrimisa de
03.07.2024BRANCUȘI, Esența lucrurilor-Note de lecturăAdrian TOIA
10.05.2024Inteligenta Artificiala (3)-Reactii Pro si Contra IAAdrian TOIA