Naşterea, numele şi împărăţia lui Mesia [...]
Naşterea, numele şi împărăţia lui Mesia [...]
Citind cartea Cioran și Muzica, cu gândurile și reflecțiile filozofului considerat un aristocrat al dubiului, sau un stilist al disperării, și un meloman receptiv la ceea ce ne poate spune muzica lui Bach, Mozart și a altor mari compozitori, m-am gândit să încerc ilustrarea lor numai cu ajutorul unor imagini generate cu un software de Inteligență Artificială, ceea ce poate fi o premieră absolută pe NICEPPS. Nu știu dacă au mai fost și alte încercări, poate ADMIN știe. Cât [...]
Vizitatorii care ajung pe „Traseul celor trei fortificatii” au ocazia să se întoarcă în timp,să călătorească de–a lungul a două milenii,printre vestigiile a trei fortificatii,din tot atâtea epoci diferite.Altfel spus,fiecare cetate ridicată a înglobat-o pe cea veche:Castrul ridicat de romani,Cetatea medievală si Cetatea Alba Carolina.Traseul este amenajat în zona sudică si sud-estică a Cetătii bastionare Alba Carolina. [...]
Vizitatorii care ajung pe „Traseul celor trei fortificatii” au ocazia să se întoarcă în timp,să călătorească de–a lungul a două milenii,printre vestigiile a trei fortificatii,din tot atâtea epoci diferite.Altfel spus,fiecare cetate ridicată a înglobat-o pe cea veche:Castrul ridicat de romani,Cetatea medievală si Cetatea Alba Carolina.Traseul este amenajat în zona sudică si sud-estică a Cetătii bastionare Alba Carolina,având conformatia unui muzeu în aer liber,în cea [...]
O călătorie, indiferent de destinație, ne face bine, ne îmbogățește sufletește, ne aduce noi experiențe, adunând amintiri prețioase, retrăind fericiți bucuria simplă a clipei! Lumea în care trăim este minunată, iar cel mai frumos și interesant mod de a o cunoște, este doar călătorind. Astfel poți descoperi frumusețile locurilor și bineînțeles împrumuta din cultura și tradițiile fiecărei țări vizitate. Îmbogățirea trăirilor se poate face călătorind și descoperind singur bogăția culturală specifică fiecărui popor. Prin intermediul oamenilor întâlniți de-a lungul drumeției, vă conturați propria imagine și căpătați experiențe unice, fiindcă, așa cum spune Mary Ritter Beard: „O călătorie este mai mult decât o vizită a obiectivelor turistice; e o schimbare profundă și permanentă a modului de a gândi despre viață.” În fond, cum am mai spus, limbajul comun al bucuriei și al frumosului ne leagă pe toți, indiferent de limba pe care o vorbim și de credința pe care ne-o asumăm. Azi vă voi transmite a doua parte a prezentării cu impresii de la târgurile feerice de Crăciun vizitate în decembrie 2023, din minunatele localități Zakopane și Cracovia din Polonia, cu mulțumiri pentru vizionare! Sper să vă aduc cu acest pps un pic de lumină, de frumos și bucurie, plimbându-vă prin lumea fascinantă a copilăriei, a poveștilor ei fermecate! Cu respect și prețuire, Teodora Buiță
O particularitate a cetătii este dată de succesiunea celor sase porti (7 de fapt) situate pe axa est-vest. Traseul Turistic al „Portilor Cetătii” face legătura între Centrul Civic si cartierul Platoul Romanilor,aflat în zona de vest a municipiului Alba Iulia. [...]
O particularitate a cetătii este dată de succesiunea celor sase porti (7 de fapt) situate pe axa est-vest. Traseul Turistic al „Portilor Cetătii” face legătura între Centrul Civic si cartierul Platoul Romanilor,aflat în zona de vest a municipiului Alba Iulia.
Slava Domnului [...]
Reggio cel mai vechi oraș din regiuna Calabria, a fost una din primele colonii grecești din regiune ocupată de locuitorii din Chalcis încă din anii 730-743 î.Hr. În timpul Evului Mediu a fost un important centru de de caligrafie ,apoi de tipar.În anul 1475 prima ediție a unui text ebraic a fost tipărită în La Giudecca din Reggio.Deasemeni orașul era recunoscut la nivel internațional pentru vopsirea,prelucrarea și comerțul cu mătase. [...]
Fiecare element de apărare,bastioane,raveline,cleste,contragardă,care formează liniile de apărare,este precedat sau delimitat de un sant ale cărui dimensiuni se deosebesc mai mult în lătime,decât prin adâncime,existând astfel posibilitatea comunicării între ele,deosebiri evidente ale nivelelor întâlnindu-se doar în zonele de sud-est si nord-est unde panta este mai accentuată. [...]
Un pps deosebit realizat de doamna Teodora Buita si publicat deja, cu ani in urma, la Nicepps.ro. L-am gasit deosebit si actual , cum eu nu pot realiza asemenea pps-uri, ca sa va pot ura de Pastele Ortodox, sanatate, fericire, si implinirea tuturor dorintelor, mi-am permis (cu acordul doamnei Teodora) sa-l public din nou. Un Paste fericit, sanatate si bucurie va doresc tuturora. [...]
Ce poate sa fie mai groaznic ? Sa fii sanatos dar sa fi orb ! Un deosebit de trist pps. A mai fost publicat dar este deosebit de actual acum la inceput de primavara. [...]
O melodie deosebita: Un pps creat de domnul Jose Antonio , alias Jagadir, cu malodia cantata de Silvia Perez Cruz din Spania. O mica pauza dupa prima imagine care nu deranjeaza derularea automata. Auditie placuta [...]
Un splendid pps : Paradise din intreaga lume. Nu cunosc autorul, dar este un pps primit prin e-mail de la mult apreciata mea colega (la Nicepps) doamna Teodora Buita. Un pps de o deosebita frumusete ce ar fi pacat sa nu fie vazut si de alti prieteni ai Nicepps-ului. Am primit consimtamintul de la doamna Teodora sa-l public. [...]
Transportul feroviar a apărut în Anglia, de unde s-a extins în întreaga lume. George Stephenson, considerat părintele căilor ferate, care a construit în 1829 locomotiva cu abur. Debutul propriu-zis al căii ferate a avut loc cu ocazia inaugurării relaţiei Liverpool – Manchester pe data de 15 septembrie 1830. [...]
O dată la 4 ani, la începutul lunii iulie, la Tomar are loc un festival ca niciun altul „Festa dos Tabuleiros”. Decorul din hârtie se pregateste mai ales in timpul priveghiilor. E nevoie de mii de dimensiuni și modele diferite pentru a decora „tabuleiros” (platouri) care dau numele festivalui. [...]
În fiecare an, în a patra zi de luni a lunii noiembrie, în orașul elvețian Berna are loc Zibelemärit sau Piața Cepei. Este un festival cu o mare tradiție care datează din secolul al XIX-lea. [...]
Hau Edward Petrovich, un cunoscut pictor, acuarelist la mijlocul secolului al XIX-lea. Originar din orașul baltic Reval (acum Tallinn) a studiat la Academia de Arte Frumoase din Dresda. In 1838, a primit de la Academia Imperială de Arte Frumoase gradul de artist. A devenit cunoscut pentru imaginile sale stricte în acuarelă ale interioarelor Ermitului, care au fost reprezentate și reprezintă o mare valoare pentru istoria culturii ruse. Aici sunt câteva dintre ele. [...]
Florile au propriul lor limbaj, care este o tradiție. În vremurile romantice, când era căutată floarea albastră, îndrăgostiții își mărturiseau sentimentele în limbajul florilor. „Nu există nimeni care să te poată iubi cu mai multă ardoare decât mine” (garoafa albă). Bogăția naturii a permis dialoguri pline de afecțiune. Orice floare transmitea o limbă. [...]
Cazuri de endemism, specii care au evoluat într-un sit izolat unde dobândesc caracteristici unice. [...]