CASTELUL REGAL SAVARSIN

La 20 septembrie 1999 a fost înregistrat la Tribunalul Arad dosarul civil 4732/09.09.1999, prin care se cerea retrocedarea castelului și a domeniului Săvârșin. După retrocedare, la 1 iunie 2001, regele a renunțat la mobila din castel. În mai 2007 au început lucrările de restaurare care au durat până în octombrie 2015. Ele s-au desfășurat după un plan inițial realizat de arhitectul Casei Regale Șerban Sturdza. Ulterior, la lucrări au contribuit arhitectul Eugen Pănescu și arhitectul Emilian Cordoș și a oferit consultanță profesorul universitar arhitect Augustin Ioan. De asemenea, specialistul în patrimoniu construit, David Baxter, a colaborat cu Familia Regală în toți acești opt ani. Astfel, au fost inaugurate atât lucrările de construcție, la exterior și interior, cât și lucrările de refacere a decorațiunilor interioare și a mobilierului, în totalitate dispărute în anul 1948, iar la 27 octombrie 2015 a fost dezvelită o placă inaugurală.

Vizualizari: 1536 in total, 0 pe zi
Descarcari: 258 in total, 0 pe zi