Ma bucur de fiecare data cand reusesc sa smulg putine zambete, fiindca doar pe acestea nu ni le poate nimeni "taia", iar rasul este, pentru compensare, sursa de sanatate. Macar putin sa uitam de necazurile noastre zilnice!
Cu ror respectul cuvenit mentionez ca aceasta poezie apatine lui Ion Probeagu poet un renumit poet evreu din Roamnia, emihrat tarziu in Israel, unde a si murit. Florin Piersic recita deseori poezii ale lyu, el avand pe langa poeziii umoristice si multe de alta factura.
Sunt unul dintre admiratorii sinceri pentru talentul, calitatile deosebite, curajul celui care a fost Pastorel Teodoreanu! In dorinta de a dispune de cat mai mult din opera sa, am intrat in posesia acestor poezii ( batute la masina), despre care am avut, de la inceput retineri privind paternitatea, desi ii erau atribuite lui Pastorel. Pentru acest fapt, la unele dintre prezentari am pus semnul intrebarii, la altele am scris "dupa" in locul lui "de", tocmai pentru a exprima, in acest fel neincrederea. Totusi a predominat dorinta sincera de a-l readuce in memoria colectiva. Va cer scuze, Dumneavoastra, cititorilor, dar si urmasilor autorului real. Cu stima,
Unde sunt poetii veseli si spirituali de alta data,unde sunt epigramistii plini de har din perioada interbelica si chiar "din comunism "?Daca-l citesti si acum pe I Pribeagu(autorul "Chitantei "de mai sus),pe Teodoreanu,daca revezi epigramele din ziare mai vechi sau caricaturi (Matty,Clenciu,Ando etc) parca simti cum iti revine zambetul pe buze. PPS-ul d.Doru este excelent ca de obicei.
Comentarii (7)
Danutza / Daniela / Dana / Olga
Am ris de n-am mai putut!
Doru
Ma bucur de fiecare data cand reusesc sa smulg putine zambete, fiindca doar pe acestea nu ni le poate nimeni "taia", iar rasul este, pentru compensare, sursa de sanatate. Macar putin sa uitam de necazurile noastre zilnice!
Lorelei / Loerlei / Loreli / Lorelei Teodoreanu
Cu ror respectul cuvenit mentionez ca aceasta poezie apatine lui Ion Probeagu poet un renumit poet evreu din Roamnia, emihrat tarziu in Israel, unde a si murit.
Florin Piersic recita deseori poezii ale lyu, el avand pe langa poeziii umoristice si multe de alta factura.
Cu ganduri bune
LT
Lorelei / Loerlei / Loreli / Lorelei Teodoreanu
ERATA:
ION PRIBEAGU
scuze dar nu am ochelarii la mine.....
Doru
Sunt unul dintre admiratorii sinceri pentru talentul, calitatile deosebite, curajul celui care a fost Pastorel Teodoreanu! In dorinta de a dispune de cat mai mult din opera sa, am intrat in posesia acestor poezii ( batute la masina), despre care am avut, de la inceput retineri privind paternitatea, desi ii erau atribuite lui Pastorel. Pentru acest fapt, la unele dintre prezentari am pus semnul intrebarii, la altele am scris "dupa" in locul lui "de", tocmai pentru a exprima, in acest fel neincrederea. Totusi a predominat dorinta sincera de a-l readuce in memoria colectiva.
Va cer scuze, Dumneavoastra, cititorilor, dar si urmasilor autorului real.
Cu stima,
Radu Neacsu
Unde sunt poetii veseli si spirituali de alta data,unde sunt epigramistii plini de har din perioada interbelica si chiar "din comunism "?Daca-l citesti si acum pe I Pribeagu(autorul "Chitantei "de mai sus),pe Teodoreanu,daca revezi epigramele din ziare mai vechi sau caricaturi (Matty,Clenciu,Ando etc) parca simti cum iti revine zambetul pe buze. PPS-ul d.Doru este excelent ca de obicei.
Doru
Preocuparea pentru "ziua de maine" probabil rapeste timpul poetilor, epigramistilor,etc, sau frica...