Edward Munch
2 aprecieri
Pentru a aprecia si/sau adauga la favorite prezentarea, trebuie sa fii autentificat.
Pictor norvegian, unul dintre pionerii artei moderne, considerat precursor al expresionismului. O viață nefericită și un viciu învins cu dificultate au marcat modul de comunicare al pictorului, iar ieșirea din depresie nu i-a adus eliberarea așteptată. A fost prin natura sa un solitar. „Omul la Munch este condamnat la singurătate. Chiar când se găseşte între alţii.în jurul lui e un vid dureros. Nimic nu-l vindecă, nimic nu-l apără, Nici prietenia, nici dragostea.În adâncul singurătăţii se află tot singurătate, ca şi în afara ei. Fiecare spune, parcă, un ‘eu’ lung, dureros, înfricoşat, fără speranţă. Individul a ajuns la limita singurătăţii sale, fără să vadă nimic dincolo de ea”.
Vizualizari: 577 in total, 1 pe zi
Descarcari: 59 in total, 0 pe zi
Comentarii (2)
Teodora Buiţă
„Frica mea de viață îmi este necesară, la fel ca și boala mea”, a fost comentariul privind operele sale de artă, făcut de Edvard Munch, unul dintre marii pictori ai artei moderne, fiind considerat un precursor al expresionismului.
„Fără anxietate și boli, sunt o navă fără cârmă... Suferințele mele fac parte din mine și din arta mea. Ele nu se deosebesc de mine, iar distrugerea lor mi-ar distruge arta”, a mai spus el.
Picturile sale au mai toate o natură duală, pendulând între bine şi rău, iar obsesiile sale ţin de zona ancestrală, primitivă, a umanităţii.
În urmă cu 150 de ani, nu departe de Oslo, s-a născut pictorul norvegian Edvard Munch, a cărui operă, cuprinsă de înstrăinare și groază, pe puțini oameni îi poate lăsa indiferenți. Picturile lui Munch trezesc emoții chiar și în rândul celor care știu puține despre biografia artistului și despre circumstanțele din cauza cărora pânzele sale sunt aproape întotdeauna pictate în culori sumbre. Dar pe lângă motivele constante ale singurătății și morții, se poate însă simți și dorința de a trăi în picturile sale.
O copilărie grea, umbrită de moartea a doi apropiați și de evlavia și rigurozitatea excesivă a părintelui-preot, s-a făcut simțită pe tot parcursul vieții lui Munch și i-a influențat viziunea asupra lumii și creativitatea.
„Tatăl meu era foarte iute și obsedat de religie - de la el am moștenit mugurii nebuniei. Spiritele fricii, ale tristeții și ale morții m-au înconjurat din momentul nașterii", a mărturisit Munch despre copilăria sa.
În opera multor artiști, este dificil să evidențiem cea mai semnificativă și faimoasă pictură, dar în cazul lui Munch, nu există nicio îndoială că „Țipătul” este cea mai impresionantă și tulburătoare!
Relația lui Munch cu pictura sa, precum și interpretările acesteia, este un subiect preferat de critici și experți. Cineva crede că un bărbat cuprins de groază reacționează la „Strigătul naturii” care vine de pretutindeni. Alții cred că Munch a prevăzut toate catastrofele și răsturnările care așteaptă omenirea în secolul al XX-lea și a înfățișat oroarea viitorului și, în același timp, imposibilitatea de a-l depăși. Oricum ar fi, pictura încărcată emoțional a devenit una dintre primele lucrări ale expresionismului și pentru mulți a rămas emblema ei, iar temele disperării și singurătății reflectate în ea s-au dovedit a fi principalele în arta modernismului.
De altfel, despre această pictură îmi amintesc că am mai vorbit la un alt pps al tău, frumos realizat, la fel ca și acesta de aici, pentru care te felicit și îți mulțumesc, Adrian, că mi-ai reamintit de operele, în general cu o gamă sumbră de culori, ale acestui mare pictor, atât de talentat și special, un maestru al artei!
În picturile lui Munch există un basm nordic, dar nu există o fericire fabuloasă - în fiecare imagine există o nebunie prost ascunsă, deznădejde, singurătate fără margini.
Cu stimă,
Teodora Buiță
Adrian TOIA
Da, ai dreptate Teodora, am mai publicat un pps cu Strigătul (Țipătul) lui Munch, în viziunea lui Octavian Paler...
De data asta am dorit să ofer celor interesați posibilitatea de a vedea cele mai importante tablouri din opera lui, în care există există deznădejde, singurătate fără margini și poate nebunie, cum bine remarci la sfârșitul comentariului tău...
Mulțumesc pentru atenție