Marc Lavoine - Paris
Cu acest clip închei seria dedicată actorului, poetului și cântărețului Marc Lavoine. Melodia aceasta este atât de sensibilă, romantică, răscolitoare! Când eram elevă, iubeam limba franceză, visam să ajung vreodată în Paris. Nu a fost să fie. Visam că primesc cărți poștale, vederi din Paris, de la prieteni imaginari. Asta am făcut eu în realizarea clipului, am ,,adunat" scrisori și vederi din Paris. Mi-am împlinit un vis, cel puțin din acest punct de vedere. Muzica, versurile: Marc Lavoine & Fabrice Aboulker; Traducerea: https://lyricstranslate.com/ro/paris-paris.html-103
Comentarii (4)
Cipri
Într-un fel sau altul orice vis ni se împlineşte, important este să nu renunțăm niciodată la visurile noastre. O melodie cu adevărat răscolitoare şi o prezentare PowerPoint de o eleganță deosebită. Felicitări!
Adrian TOIA
Parisul a fost, este, și va rămâne mereu dorit, de toți cei care au visat la el, sau au reușit să-l vadă...
Cineva spunea într-un film că a avut multe visuri, unele s-au împlinit, altele nu, dar păstra bucuria că le-a avut...
Ceea ce cred că i s-a întâmplat și autoarei acestui pps, realizat în aceeași concepție originală care îi este caracteristică...Și mă bucur împreună cu Doamna Cristina G...
Cristina G
Mulțumesc mult, Cipri!
Chiar nu trebuie să renunțăm la visurile noastre. Ele ne fac să știm că trăim cu adevărat.
Cristina G
Sigur, aș fi putut folosi în pps fotografii din multitudinea de pe internet. Căci originale, nu aveam cum. Dar am preferat să folosesc vederi vechi, să fiu în spiritul visului meu, dar și a melodiei.
Vă mulțumesc frumos, domnul Toia!