Pe urmele lui BEETHOVEN

Întâlnirile mele cu Beethoven au început din adolescență și s-au repetat de multe ori la intervale de timp mai mari sau mai mici, până ieri... Audiții la Radio, la emisiuni TV, în săli de concerte, filme, video, lecturi despre viața și opera lui nemuritoare, în călătoriile la Bonn (unde s-a născut) sau la Viena (unde a trăit în mai multe locuințe și unde a murit) au fost tot atâtea întâlniri de neuitat... 16 decembrie 1770 este cea mai probabilă dată de naștere, certă fiind doar data botezului, cu o zi după, adică pe 17 decembrie 1770. De aceea în aceste zile, la distanță de secole, am pornit din nou pe urmele lui... Oamenii au simțit dorința de a-l onora într-un mod deosebit pe marele compozitor Pentru Ludwig van Beethoven au fost ridicate în toată lumea un număr deosebit de mare de monumente. Unele mai cunoscute, altele neștiute de majoritatea celor care îi ascultă muzica. De aceea, pentru a ilustra această călătorie – am ales dintre multele reprezentări artistice care îl prezintă – o selecție de sculpturi și monumente realizate în memoria lui Beethoven, partituri și fragmente muzicale celebre din opera sa. Privindu-le și ascultând muzica unora din compozițiile sale celebre, descoperim poziția orgolioasă a capului, privirea pătrunzătoare, scrutătoare și vizionară, gura strânsă arătând voință, și bărbia, marcate de fermitate și încredere în sine, care exprimă încleștarea permanentă dintre suferințele chinuitoare ale omului și aspirațiile creatoare ale geniului.

Vizualizari: 721 in total, 1 pe zi
Descarcari: 79 in total, 0 pe zi