Autoarea Mara Emerraldi aşază sufletul omului între forţele şi corpurile din Univers... unde gândul e comparat cu lumina străbătând printre Galaxii... Sufletul omului e într-o continuă activitate şi mişcare ca stupinele din pajiştile înflorite... Şi... asemeni albinelor doldora de miere... sufletul omului geme sub munţi de-nvăţăminte... care se cer toarse în firul de aur al cuvintelor şi transmise necontenit... aşa cum urzeala şi băteala ajung covoare de doruri... Acest suflet e mereu zorit de curgerea vremii... pentru a lăsa lumii... cât mai mult din conţinutul său de cunoştinţe şi experienţă...!