Puiul de bufnita

Mulţi n-au văzut niciodată vreuna, dar le detestă. De ce? Aşa. Fiindcă sunt păsări de noapte, fiindcă aduc ghinion – cum? da' ştie o lume întreagă! – şi pentru că... de fapt, nici nu vor să ştie despre ele mai mult decât ştiu deja. Adică foarte puţin – de obicei, nişte superstiţii absurde. Restul e ignoranţă şi prejudecată. Există aproximativ 200 de specii de bufniţe, răspândite pe toate continentele, în România trăind aproximativ 10 specii. ÃŽn multe culturi, bufniţele au o reputaţie proastă; sunt asociate cu boala, moartea, în general cu întîmplări nefericite. Aceste credinţe sunt, din păcate, foarte greu de clintit; vechimea lor şi statutul lor de "învăţături din bătrâni" le fac foarte stabile şi persistente, spre paguba păsărilor, care le cad victimă adesea. Bufniţele, evident, nu-s aducătoare de moarte, nici de boală, ba dimpotrivă, având în vedere câte rozătoare consumă, sunt chiar benefice: multe specii de rozătoare au un ritm de înmulţire de-a dreptul năucitor şi, dacă n-ar fi ţinute sub control, ar ajunge să copleşească totul. Iar pentru asta, nu trebuie decât să depăşim faza "bufniţa= pasăre funestă" şi să ajungem să înţelegem situaţia dintr-un punct de vedere ceva mai potrivit cu secolul XXI. Şi dacă le priviţi cu atenţie, veţi constata că sunt păsări frumoase!

Vizualizari: 3029 in total, 0 pe zi
Descarcari: 282 in total, 0 pe zi