Un punct albastru pal

Carl Sagan, născut pe 9 noiembrie 1934, a fost un astronom american, cosmolog, astrofizician, astrobiolog, autor de cărți și articole, comunicator și popularizator al acestor științe. Pentru tot ce a scris și a prezentat în numeroase emisiuni TV, dedic memoriei sale acest pps, care prezintă una din cele mai celebre pledoarii pentru înțelegerea locului nostru în Univers. Carl Sagan, membru la acea vreme al echipei de imagistică a misiunii Voyager, a avut ideea de a orienta nava spațială Voyager 1, înapoi, spre sistemul solar și Pământ, pentru o ultimă privire de la mare distanță. Titlul cărții sale din 1994, „Un punct albastru pal”, se referă la imaginea Pământului, realizată de nava spațială Voyager 1 de la o distanță de aproximativ 6 miliarde de kilometri. Poate că nu există o demonstrație mai bună a auto-amăgirii și vanității umane nemăsurate, decât această imagine îndepărtată a lumii noastre minuscule, cât un fir de praf într-o rază se soare... Aceasta este oda inspirată, minunată și îndurerată, a astronomului Carl Sagan pentru planeta Pământ. Într-o lume atât de dezbinată și conflictuală ca aceea în care traim, mesajul lui este un avertisment pe care ar trebui să-l înțelegem, și un indemn pe care ar trebui să-l urmăm...

Vizualizari: 952 in total, 0 pe zi
Descarcari: 114 in total, 0 pe zi