Prezentari din data de 11 octombrie 2023 - 4 prezentari

Belgrad

Belgradul este unul dintre cele mai vechi orașe din lume locuite continuu.In antichitate traco-dacii locuiau în regiune,cultura Vinca fiind una dintre cele mai importante culturi preistorice ale Europei.Belgradul a fost distrus în anul 1999 pentru a 40-a oară în istoria lui, orașul păstrând și acum urmele ultimelor bombordamente. [...]

Călător prin Banatul Montan (4)

Toamna, „anotimpul în care curcubeul coboară pe pământ”, s-a reîntors cu frumusețea ei mistică, într-o vibrantă paletă de culori fermecate și lumină blândă, îndemnându-ne la călătorii, care să ne încarce spiritual și să ne sădească frumosul în suflet, cu splendorile ei! Fabulosul ținut din Caraș-Severin, unde natura a fost atât de darnică cu pământenii, Banatul Montan, e locul care ar trebui descoperit și redescoperit de români, datorită unui buchet extraordinar de destinații care sunt adevărate minuni ale naturii. La o astfel de călătorie vă invit și eu, cu un nou pps, prin mirificul Banat Montan, cu priveliști de neuitat, unde ai impresia că Dumnezeu îmbracă natura într-o mulțime de culori uimitoare, ce se schimbă de la o zi la alta, strălucind sub cerul senin de toamnă, iar frunzele copacilor dansează prin aer, asemenea unor fluturi de aur, făcând sufletul să tresalte de atâta frumusețe și armonie naturală! Cu prețuire, Teodora Buiță

Hefaistos, Afrodita și Ares - un triunghi al amorului din Olimp

În mitologia greacă, Afrodita era căsătorită cu Hefaistos, zeul focului, al fierarilor și al prelucrării metalelor. Afrodita îi era deseori necredincioasă și avea mulți iubiți. În Odisea, este prinsă în actul adulterului cu Ares, zeul războiului. [...]

Mitul lui Narcissius și Echo

Narcis obișnuia să respingă avansurile amoroase ale tuturor fetelor, indiferent cât de frumoase ar fi fost ele. Îndrăgostită și ea , fără speranță, de Narcissus, Echo a pierit, măcinată de dorul iubirii, doar glasul ei a continuat a viețui pe muntele Helikon. Legenda lui Narcis este una dintre cele mai celebre și mai fascinante povești oferite lumii de mitologia elenă. Conform legendelor grecești, Narcis este simbolul iubirii de sine, iar Narcisele ar fi aparut în momentul [...]