Mulțumesc domnule Helmut pentru încurajările primite.Sper să trec și eu ,cu bine,peste această perioadă și să revin cu forțe proaspete, dar din păcate acest lucru nu depinde numei de mine.Vă doresc multă sănătate ,cu respect Emil.
Bună ziua domnule Gurtler,doamnă Buiță ,domnule Admin.M-au bucurat mult, atenția pe care mi-ați acordat-o,frumoasele aprecieri și sfaturile primite.Domnule Gurtler,când am spus că nu a rezistat nici două zile m-am referit la prezentarea mea Sorrento.Niciodată nu m-am îndoit de profesionalismul și imparțialitatea echipei nicepps.ro.doamnă Buiță.V-am admirat neîncetat pentru munca și abnegația dumneavoastră domnule Admin.
De când am trimis prima prezentare și până acum,după mai bine de de 7 ani ,nicepps.ro a făcut parte din mine ,a dat un nou sens vieții mele ,am regăsit în fiecare zi o bucurie,o rază de soare. Vreau să păstrez aceste sentimente și de aceea sunt obligat să renunț,poate numai pentru o scurtă perioadă de timp,la realizarea prezentărilor și trimiterea lor spre publicare la nicepps.ro.Vă mulțumesc pentru întelegere, să auzim numai de bine. Cu respect și stimă Emil.
Mulțumesc Helmut pentru frumoasele aprecieri,pentru timpul acordat vizionarii
prezentarilor mele.vă doresc multă sănătate și succes în toate încercările cu care va confruntați. Emil.
PS.Din păcate faptul că publicarea prezentării mele nu a rezistat nici două zile ,mă determină să mă retrag ,cu mari regrete,din această frumoasă familie Nicepps.ro.
Intr-adevăr,am fost plăcut surprinși de frumusetile localităților de pe Coasta Dalmației .Mulțumesc domnule Guertler pentru atenția acordată,orașul Dubrovnik ,de fapt ca și alte câteva orase ale republicilor desprinse din fosta Jugoslavie sunt in lucru și sper să apară cat de curând.Pânaă atunci vă doresc multă sânâtate și să auzim numai de bine.
Multumesc Helmut pentru frumoasele cuvinte ,pentru aprecierea prezentarii mele,consideratie care ma incanta venind din partea unui apreciat si bun cunoscator al nicepps-ului.Iti doresc o prezenta cat mai indelungata si cu acelasi succes, cu importanta noastra gazda Nicepps.ro. .
M-au bucurat mult rândurile ,comentariile și aprecierile venite din partea dumneavoastră.Vă mulțumesc pentru atenția deosebită acordată prezentărilor mele ,vă doresc zile senine și fericire în noul an.
Mulțumesc domnule Helmut Guertler pentru frumoasele rânduri ,mă bucur că ele vin din partea unui foarte apreciat și bun cunoscător al prezentărilor .Vă doresc multă sănătate si frumoase aprecieri din partea apropiaților.
Mulțumesc domnule Helmut Gurtler pentru atenția acordată si pertinentele comentarii.Aveți perfectă dreptate in privința observaților, voi tine cont de ele in următoarele prezentari.
Mulțumesc domnule Helmut Guertler pentru atenția și frumoasele aprecieri acordate acestei prezentări.Sunt cu atât mai importante pentru mine cu cât ele vin din partea dumneavoastră ,un specialist,unul dintre cei mai importanți și valoroși colaboratori ai nicepps.ro.
O prezentare despre o țară și un popor care merită tot respectul.Multe deprinderi sau obiceiuri pe care nu le-am cunoscut intregesc disciplina respectul și empatia japonezilor.De mai mult timp am vrut să abordez această temă dar gândul că a-și putea ofensa prea mulți oameni m-a descurajat. Mă bucur că a-ți avut curajul și a-ți realizat această frumoasă și instructivă prezentare. Felicitari.
Prezentarea este o reușită pe care ori de câte ori am vizionat-o,mi-a pătruns și răscolit sufletul.Ilustrațiile alese,pline de sensibilitate,întregesc perfect frumusețea și gingășia versurilor.Mulțumesc și felicitări,domnule Donea ,pentru deosebit de frumoasa prezentare .
Mă bucură foarte mult atenția acordată acestei prezentări,frumosului comentariu și competenta completare. Simbolurile florale naționale sunt descrise in ordine alfabetică,floarea simbol national a țării noastre apare in partea a doua a prezentării .Sursele mele de inspirație mi-au descris ca floare natională a Romaniei trandafirul salbatic.Este foarte bine venită precizarea dumneavoastră,dar din pacate nu mai pot face modificarea ce se impune.Partea doua a prezentarii este in curs de apariție.Incă odată vă multumesc doamna Teodora .Va doresc multă sănăte și să auzim numai de bine.
Am urmarit cu mult interes frumoasa prezentare din Alpi.Asocierea cu frumoasa melodie a celebrului Percy Sladge este cea mai nimerita Pacat de gresala, probabil de redactare ,din titlu.Melodia se numeste My special Prayer (rugaciune)nu player (jucator). Multumesc pentru toate prezentarile pe care ,trebuie sa recunosc ,le urmaresc de fiecare data cu interes si placere.
Multumesc domnule Adrian Toia pentru frumoasele aprecieri ,pentru atentia acordata prezentarilor mele.Ma simt onorat ca acestea vin din partea dumneavoastra.Ne-am intors din China,sotia m-a insotit in toate calatoriile,cu partea cea mai frumoasa si interesanta ,partile mai putin placute le-am lasat acolo.Va doresc multa sanatate si succes ,ca si pana acum, in urmatoarele prezentari. Cu stima Emil.
Multumesc domnule Adrian Toia pentru interesul acordat prezentarilor mele.Aveti dreptate,intuitia nu v-a tradat,majoritatea excursiilor in strainatate,toate impreuna cu sotia mea,au fost facute in grup,in mod organizat prin intermediul agentiilor de turism din tara.Din seria Atena urmeaza inca o singura prezentare Pireu,dupa care sper sa va pot impartasi cateva din impresiile mele din China, unde am avut ocazia sa mergem in Octombrie 2019.Noi va urmarim ,in continuare ,prezentarile , admiram calitatea frumusetea si documentatia lor.Inca odata multumesc pentru atentia acordata . Va doresc multa sanatate si noroc. Emil.
Vreau sa multumesc si pe aceasta cale Dlui.Admin pentru buna intelegere de care a dat dovada si a corectat titlul pe care l-am redactat gresit la prezentarea Atena,a doua parte. Cu stima Emil.
Multumesc Cipri pentru mana intinsa,pentru sfatul acordat. Sunt in permanenta interesat de prezentarile tale si sper ca dupa ce vor trece aceste zile grele sa ne putem impartasii indeaproape amintirile .Inca odata Multumesc Emil.
In titlul prezentarii este o eroare de denumire .Corect este Atena,a doua parte ,nu Antena ,a doua parte, asa cum apare acum.Imi pare rau de eroarea comisa .Va rog sa o remediati daca se poate sau sa-mi comunicati cum pot sa fac eu acest lucru. Multumesc. Multa sanatate
Va multumesc doamna Teodora pentru atentia acordata prezentarilor mele,pentru aprecierile si observatiile facute.Citesc si recitesc randurile scrise,de fiecare data cu aceeasi placere,de fiecare data cu gandul ca numai un om ,numai un om bun si cu mult talent poate sa acorde atata atentie unor imagini,sa le inteleaga si sa le aprecieze.Ma bucur si pentru faptul ca sunt in sfera gandurilor tale.In pragul sarbatorilor de Craciun ,de Anul nou ,va doresc, tie ,celor dragi si apropiati tie, multa bucurie,sanatate si un an nou mai bun
Multumesc Cipri pentru frumoasa apreciere,pentru interesul acordat si pentru toate prezentarile tale, deosebite si foarte interesante ,pentru efortul depus pentru a realiza cu pps-urile de mare succes.Mult noroc si multa sanatate tie si familiei tale Cu respect Emil.
Multumesc Cristina G pentru trumoasele aprecieri si pentru oportunitatea de a vedea Flowers of the Sea,o foarte reusita realizare cu mult bun gust si originalitate.
Multa sanatate si zile insorite iti doresc tie si familiei tale .
Multumesc Cipri pentru atentia acordata prezentarilor mele .Motive independente de mine m-au facut sa nu pot fi activ in ultimele zile dar sper sa recuperez in viitor.Inca odata multumesc pentru aprecierile facute.Urmaresc cu mult interes prezentarile tale imi face o deosebita placere sa vizionez prezentari de calitate si de mult interes,asa cum sunt cele realizate de tine .
Multumesc doamna Teodora pentru atentia acordata prezentarilor mele pentru delicatele si competentele completari.Eu va admir mult talentul si dragostea manifestata in propriile prezentari,lucrari pe care le apreciez de fiecare data cu toata sinceritatea.
Pasiunea calatoriilor ne-a mobilizat,pe sotia mea si pe mine,sa efectuam in ultimi douazeci de ani,odata sau chiar de doua ori pe an,cate o excursie in strainatate.Placutul si frumosul ne-au fost cei mai buni ghizi in locurile pe care le-am vizitat. Miile de fotografii realizate in aceste vizite sunt parte din prezentarile mele.Inca odata vreau sa va felicit pentru prezentarile dumneavoastra si sa va multumesc pentru aprecierile facute prezentarilor mele.. Sa auzim numai de bine Cu stima Emil.
M-au bucurat nespus de mult randurile si aprecierile facute,Sunt incantat de cunostinta cu o persoana careia ii plac atat de mult calatoriile.Sper sa aveti timpul necesar si posibilitastea sa calatoriti prin intreaga lume.Noi, sotia impreuna cu mine, am reusit acest lucru abia dupa pensionare si datorita unor facilitati oferite de programul Senior Voyage.Speram ca situatia pandemiei actuale sa se incheie curand pentru a ne continua vizitele in strainatate.
Multumesc mult pentru aprecierile primite,mai ales ca ele vin din partea unor persoane pentru care eu am o deosebita stima ,le apreciez constant prezentarile, si-mi face placere sa le urmaresc activitatea.Inca odata multumesc, va doresc multa sanatate si bucurii din partea celor dragi.
Domnule Adrian Toia,nu m-a deranjat deloc interventia dumneavoastra fireasca in penibila situatie pe care de fapt nu ati creat-o dumneavoastra.Deaceea nu consider necesare scuzele.Sa numai de bine. Emil.
Multumesc Domnule Adrian Toia pentru atentia acordata prezentarilor mele,pentru competenta completarilor facute de dumneavoastra descrierilor mele.Sunt intru totul de acord cu aprecierile facute si ma bucur mult de interesul manifestat .Experienta mea in PowerPoint este inca in fasa ,dar sper ca urmatoarele prezentari sa satisfaca exigentele a cat mai multor vizualizari. Cu respect Emil.
Multumesc Cipri pentru frumoaseler cuvinte si aprecieri.O surpriza placuta este si faptul ca ai reusit sa vizualizezi prezentarea in doar cele trei zile cat a fost ea prezentata.Multumesc si pentru incurajarea ta ,ea venind intr-un moment de cumpana in continuarea activitatii mele.Iti doresc multa sanatate si recunostinta din partea celor dragi.Sa auzim numai de bine. Emil.
Multumesc Helmut,eu sunt Emil,pentru frumoasele aprecieri si elegantele adnotari.Realizarea prezentarilor si publicarea lor este o mare placere pentru mine.Descrierea imaginilor din prezentari incerc sa fie pe intelesul a cat mai multor oameni si sunt exact asa cum le-am cunoscut si eu.Cu toate acestea si ca intotdeauna sunt convins ca un consens unanim nu poate exista.Multumesc pentru sfaturile date .Sa auzim numai de bine . Cu respect Emil.
Multumesc Dle Adrian Toia pentru frumoasele si competentele aprecieri .Sunt de acord si imi pare nespus de rau de inexplicabila eroare de a omite amintirea celebrului compozitor Sibelius in prezentarea Helsinki.Aveti perfecta dreptate .Sper sa ma bucur si pe mai departe de aprecierile venite din partea dumneavoastra ,un realizator de mare profesionalism al prezentarilor sale. Multa sanatate si sa auzim numai de bine . Emil.
Multumesc mult doamna Teodora pentru frumoasele aprecieri si binevenitele urari..Ma bucura foarte mult ca ele vin din partea dumneavoastra ,ca apreciati cum doresc sa imbin placutul cu utilul in prezentarile mele.Va doresc un Paste fericit,multa recunostinta din partea celor dragi si sa treceti cu bine peste toate incercarile . Astept sa ne onorati in continuare cu prezentarile dumneavoastra pline de talent. Cristos a inviat! Emil.
Originalitatea ,inspiratia si bunul gust sunt poate prea putine aprecieri pentru prezentarea ta.Personal sunt impresionat de prezentare.Multumesc Cipri pentru alegerea facuta si pentru felul prezentarii. Sa auzim numai de bine Adilime.
Multumesc Teodora pentru frumoasele ganduri si randuri venite in aceasta clipa de cumpana intre ani.Va doresc numai bine,sanatate si fericire alaturi de cei dragi,apreciere si recunostinta din partea tuturor,un nou an mai bun si plin de seninatate.Mult noroc si sa auzim numai de bine.
Multumesc Adrian pentru comentariile tale care mi-au adus o mare multumire sufleteasca.Sunt intru totul de acord cu tot ce spui si imi sugerezi.Am vizitat si tarile Baltice ,pps-uri de acolo urmeaza in acest an Un pps cu grupurile statuare din Parcul Czestochowa,am multe fotografii cu ele, voi face sigur cat de curand. Inca odata multumesc pentru atentia si sprijinul acordat.
La multi ani ! Sa auzim numai de bine. Cu respect Emil.
Comentariu la Czestochowa, data: 01.01.2020, 10:18
Ineditul si originaliatea prezentarii,perspectiva unei asemenea aventuri in viitorul apropiat m-a fascinat de la inceput pana la sfarsit.Felicitari pentru realizarea acestui pps. Cu stima Emil.
Multumesc Adrian,sper sa nu te superi ca iti spun pe nume,pentru atentia acordata,pentru frumoasele aprecieri care sunt mai de pret cand vin din partea unui profesionist.Sper ca legenda fantanii Trevi sa se implineasca si sa revedem Roma.Inca odata multumesc pentru aprecieri si sa auzim numai de bine.
Am vizionat cu mult interes frumoasa prezenrae. Minunatele versuri sunt un cadou pe care numai Mos Craciun il poate face. Multumesc.Sarbatori fericite si La multi ani.
Ma bucur mult de felul in care ai privit si apreciat pps-ul meu.Multumesc Angela 1 pentru sprijinul acordat in continuarea acestei activitati.Cu respect Emil.
Am urmarit cu interes si am fost placut surprins de prezentare.Toamna este prin farmecul paletei sale de culori un anotimp pe care il dorim si il asteptam.Personal imi da un aer de liniste sufleteasca ,de o nostalgie benefica si chiar de optimism.Multumesc Teodora Buita pentru toate acestea. Cu stima si respect Sa auzim numai de bine . Emil
Inca o prezentare deosebita si de real interes,Felicitari.Si pentru ca foamna in general si ziua de ziua de 18 octombrie in special sunt cu o semnificatie aparte pentru tine ,iti doresc La multi ani!,multa sanatate ,fericire si recunostinta din partea celor dragi. Cu mult respect si sa auzim numai de bine Emil.
Multumesc Angelica pentru frumoasele aprecieri Vreau sa-ti spun ca toate prezentarile facute sunt din vizitele noastre,sotia mea cu mine,pe care le am facut in ultimi zece ani.In fiecare an am facut cate o calatorie primavara si una toamna, in strainatate.Am fost de fiecare data in excursii organizate, beneficiind de programul Senior voyage.Inca odata multumesc si sa auzim numai de bine .
Cea mai stringenta problema a omenirii,Afi sau a nu fi,merita toata atentia noastra.Frumoasa prezentare a acestui subiect mi-a adus un plus de speranta.Felicitari si multumesc Adrian Toia.
Multumesc Angelica pentru frumoasele randuri de apreciere a pps-urilor mele.O astfel de remarca ,venita din partea unui specialist este o mare onoare pentru mine.Imi plac mult prezentarile tale,toate merita 10 stelute.In viitor o sa acord mai multa atentie acestui aspect.Sa auzim numai de bine! Emil
Felicitari pentru frumoasele imagini cu care ne delectezi.Eu vizionez pps-urile tale la fel de bine ca si pana acum.Cat despre prezentarile mele imi pare rau ca sunt neajunsuri in vizionarea lor dar vreau sa-ti spun ca am modificat doar felul derularii imaginilor,care acum se face doar prin clic,fara sa fie setat timpul de vizionare al fiecarei imagini.Muzica este de aproximativ 4-5 minute si este neintrerupta atat timp cat imaginile se deruleaza continuu,fara reluari.
Educatia si cultura pe care o persoana trebuie sa le aibe pentru a aprecia munca altora ii lipsesc cu desavarsire si caracterizeaza o fiinta cu un vadit nivel intelectual mediocru. De aceea nu pot sa fiu decat indiferent la aprecierile facute de ea .Sunt intru totul de acord cu interventia domnului Helmut Gurtler.Felicitari Helmut pentru toata activitatea ta la nicepps.ro.,iti doresc sa te bucuri in continuare de frumoasa varsta pe care o ai . Sa auzim numai de bine