Adrian TOIA

Membru din 21.12.2014, 6 abonati

Logheaza-te pentru a te putea abona sau trimite mesaj privat.

Nu ai cont? Creeaza-ti cont.

Activitate
Originalitate:
100.00%
Prezentari: 233 prezentari
Prezentari proprii: 233 prezentari
Comentarii: 599 comentarii
Prezentari apreciate: 197 aprecieri

Comentarii scrise de Adrian TOIA

O altă limitare existentă, constatată și la un răspuns anterior, pe care ADMIN cred că o poate analiza și corecta, a eliminat o parte din răspunsul meu către tine, Doamna Buiță. De aceea adaug într-un mesaj suplimentar partea care lipsește

Pot doar adăuga ceea ce este foarte cunoscut că soluțiile soft au cunoscut dezvoltări și îmbunătățiri accelerate, și ceea ce nu se putea face din cauza unor restricții în momentul proiectării NICEPPS, poate deveni posibil cu alte soluții tehnice apărute de atunci, desigur nu bătând din palme, ci cu muncă și preocupare din partea lui ADMIN, pe care aș fi al doilea-treilea (după tine și altul) care l-ar felicita meritat dacă ar avea timp pentru asta și ar reuși.

Deoarece nu doresc să adaug la numărul de comentarii eventuale la acest pps, subiecte legate de funcționarea NICEPPS, pe care le-am discutat de mai multe ori în ultimii ani, și de ale căror unele rezultate

pozitive ai beneficiat și tu și toți cei de pe NICEPPS, și din care am reluat acum, la nivel tehnic, cu ADMIN, pe cea care a afectat titlul pps-ului meu, nu pe al tău sau al altora care nu sunteți deranjați de asta, mă opresc aici cu aceste precizări,

pe care poate le voi continua dacă va fi cazul într-un

mesaj personal, pentru tine.

Multă sănătate și bine îți doresc și eu.

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 14.05.2024, 16:08

Cu oarecare întârziere din cauza mesajelor care au parazitat nedorit comentariile la acest pps, încep prin a spune că îmi pare rău pentru tine, Doamna Buiță, că nu ai reușit să descarci pps-ul meu la tine în calculator, așa că l-ai urmărit doar pe site, fără sonor!

Ai fost totuși mulțumită („Felicitări, Adrian, pentru o prezentare deosebită!”) doar cucitatele inserate, și de imaginile foarte frumoase!” deoareceOricum, cunosc muzica inserată de tine”

Alții, inclusiv eu (pentru verificare), am/au reușit să-l descarce cu sonor, ceea este de dorit, fie că știau sau nu fragmentele muzicale înserate de mine în pps, pentru completarea imaginilor alese și pentru ilustrarea citatelor din Cioran.

Altă dată nu erai la fel de indiferentă la sonor...îți mulțumesc, Adrian, pentru frumoasele momente muzicale inserate în acest minunat pps și oferite nouă! Muzica lui Beethoven, considerat cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor.... 24.12.2022” pe care oricum cred că le cunoșteai atunci, așa cum spui că este cazul muzicii lui Bach acum.

De aceea presupun că reluarea comentariilor tale, după o pauză de peste un an, la lucrările postate de mine , este doar un prilej de a spune părerea ta excesiv subiectivă, (eu m-am obișnuit, dintotdeauna am scris așa”) despre repetata mea solicitare mai veche, (nu este=critică, așa cum afirmi tu) de rezolvare a problemei diacriticelor românești.

Dincolo de conținutul politicos-convențional al comentariului minimal despre pps, recunosc, nu mă pot obișnui cu titlul amputat al acestui pps, care a ajuns Cioran_ Muzica __i Inteligen__a Artificial_ și nici cu forma alterată, Cioran, Muzica si Inteligenta Artificiala, care sună peltic și sucit în limba română, când numele lui adevărat dat de mine, autor, este Cioran, Muzica și Inteligența Artificială.

tu te-ai obișnuit, și că dintotdeauna ai scris așa, ca și  alte considerații din finalul comentariului tău, sunt doar păreri subiective, în loc de argumente tehnice, pe care presupun că nu la ai, și pe care le-am discutat cu ADMIN, după cum poți vedea/poate le-ai văzut, în schimbul de mesaje care au încărcat nedorit comentariile la acest pps, cu alt subiect.

Pot doar adăuga ceea ce este foarte cunoscut că soluțiile soft au cunoscut dezvoltări și îmbunătățiri accelerate, și de aceea ceea ce nu se putea face din cauza unor restricții în momentul proiectării NICEPPS, poate deveni posibil cu  alte  soluții tehnice apărute d

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 14.05.2024, 15:58

Domnule Romoșan, deoarece se pare că tot probleme limitative nu au permis afișarea integrală a comentariului meu, adaug aici rândurile lipsă din el.

 

Compozițiile muzicale ale lui Bach au de obicei zeci și sute de MB, și de aceea am fost obligat să folosesc doar fragmente muzicale, pentru a mă încadra în limita actuală de 40 MB.

 

 „Dincolo de orice judecată, evident subiectivă” cred că prezența unor comentarii cum este al Dv., care se referă la ideea, subiectul, conținutul și soluțiile pentru realizarea unui pps, sunt de dorit, în locul divagațiilor pe probleme adiacente. 

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 14.05.2024, 14:54

Bună ziua Domnule Romoșan,

După ora postării comentariului Dv. înțeleg că la ore de noapte, ați găsit timpul de a asculta muzică de Bach, pe fondul unor imagini generate de „stimabila Inteligență artificială” realizate conform unui „Caiet de sarcini” care cuprindea chiar „cugetarile existentialistului Cioran” despre calea în spirală spre Paradis și Dumnezeu pe care ne conduce muzica lui Bach, idee tematică la nivel conceptual, aleasă de mine ca filtru pentru selectarea citatelor prezentate în pps, dintre zecile de citate  existente în sursele documentare consultate.

Vă mulțumesc pentru comentariul Dv. în care v-ați referit la pps și la soluțiile adoptate și nu la alte digresiuni care au încărcat nedorit pagina de dialog a acestui pps.

Apreciez în mod deosebit că  v-ați referit explicit la folosirea imaginilor generate cu un soft de inteligența artificială, ca fiind „o cale deschisă pentru alte viziuni grafice (tematic si cromatic), poate postmoderniste, poate minimaliste, uneori in stil clasic, de cele mai multe ori in stil cochetând cu barocul.”

O încercare, un experiment. O cale pe care am încercat s-o deschid cu acest pps, ale cărui imagini sunt în totalitate realizate cu inteligența artificială.

Deoarece am mai folosit experimental (parțial, doar pentru câteva imagini și fragmente muzicale) inteligența artificială în alte pps recent publicate (poate le-ați văzut) pot spune că paleta de soluții și viziuni grafice, culori și stiluri artistice pe care le folosește softul de inteligență artificială respectiv, permite reluări și dialoguri interactive pentru realizarea unor imagini cât mai apropiate de cerințele textului sursă și ale utilizatorilor.

Ceea ce am și făcut pentru finalizarea și selectarea imaginilor pentru acest pps, deoarece se pare că suportul conceptual proiectat pentru generarea de imagini de inteligența artificială, este orientat spre o cromatică prea intensă și un pattern cam rigid și convențional în compunerea imaginilor, ceea ce poate deranja uneori...

Având în vedere că programele de inteligență artificială din prezent sunt încă într-o fază de evoluție, de căutare și perfecționare, așa cum am și prezentat în pps Inteligența Artificială (2)-Valuri și etape în evoluția IA, aștept ca în scurt timp să apară versiuni mai performante și în această zonă a generării de imagini, nu numai în domeniui militar sau/și politic-electoral.

În ceea ce privește soluția sugerată ca „o voce de actor sa impresioneze (înlocuiască ?) mai mult decit textul” poate fi avută în vedere pentru pps-uri care nu folosesc muzică, sau în cazul în care poate vom fi într-o zi când limita pentru un pps va fi de 100 MB, și nu 40 MB ca acum, valoare deocamdată suficientă, la care

s-a ajuns după ce am solicitat ADMIN (poate au mai fost și alții) să depășească cele 10 MB alocați până acum câțiva ani.

Aceasta este doar una dintre mai multe probleme limitative existente în cazul sugestiei Dv.

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 14.05.2024, 14:47

Bună ziua ADMIN

Răspunsuri în mare parte clare pentru mine, care totuși nu sunt un specialist in domeniu. Sunt alte domenii în care am devenit poate un specialist cunoscut și recunoscut – cine dorește să le afle le poate găsi pe Internet.

Faptul că am proiectat, realizat și administrat o perioadă de timp, câteva website, nu m-a transformat într-un specialist, ci doar îmi permite să vorbesc mai în cunoștință de cauză, decât avocații din oficiu, despre proiectarea, realizarea și funcționarea/întreținerea unui site și să pot aprecia munca și eforturile unui Administrator de site.

Nu știu de ce se răspunde ocolit la întrebarea mea dacă ați renunțat la timpul de așteptare dintre postarea autorului și publicarea lui pe site, deoarece asta a fost cazul acestui pps de mai sus, care a fost publicat imediat după postare, sau există o altă explicație tehnică pentru asta când ar fi fost posibil un răspuns scurt și clar (Da/ pentru unii utilizatori/ Nu).

Pe Blog apare că doar pentru unii utilizatori există această posibilitate Autopublicare prezentari: de acum, exista posibilitatea ca prezentarile sa fie autopublicate la momentul postarii. Pentru moment, aceasta optiune nu este activata pentru toti utilizatorii.

Invitația pe blog lungește inutil timpul pentru a afla ceva. 

Și nici nu am găsit anunțul că ați corectat afișarea datei și orei, (cum arată print-screenurile, cu pagina NICEPPS, înainte și după corecție...) chiar dacă lucrul acesta s-a întâmplat în tăcere, după ce într-un comentariu de al meu către altcineva semnalasem decalajul de fus orar...

Poate nu se dorește să se amintească la câte din îmbunătățirile majore din ultimii ani ale NICEPPS, (în caz că s-au uitat, le pot reaminti) am avut o contribuție și eu, prin semnalările și sugestiile transmise.

Eu nu am ales să discut aici astfel de probleme, și am menționat de mai multe ori că nu este corect ca la contorul de comentarii privind un pps să apară nejustificat un număr mare.

Situație care s-a repetat pe NICEPPS pentru mai multe pps.

De aceea toate comentariile care nu se referă la pps-ul respectiv ar putea fi trecute pe blog, dacă se vrea.

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 13.05.2024, 16:50

Bună ziua Helmut Guertler,

Se pare că tu nu ai somn și te apuci de răutăți pe 12.05.2024, la ora 23:16...

Pot să răspund în mai multe feluri comentariilor tale agresive, dar ținând cont de vârsta ta prefer – deocamdată – să reiau un fragment dintr-un mesaj trimis mie de tine, în 2022, în contextul schimbului de mailuri, inițiat de tine, în care nu erai de loc agresiv, dimpotrivă, îți puneai cenușă în cap (spun românii, a căror limbă se pare că si uitat-o...) cu explicațiile și scuzele recunoscute de tine pentru greșelile tale de atunci...

„Am apreciat (meritat) pps-urile tale pe teme montane sau sportive pentru că cele mai multe dintre ele sunt cele mai bune pe care le-am văzut eu.

Dacă la unele am avut și câteva sugestii cordiale, nu înseamnă că am „pus la îndoială autenticitatea fotografiilor personale” așa cum „ți-ai închipuit”.

Alții au făcut-o, și nu știu cât de întemeiat,  pentru că nu am verificat și nu sunt un specialist în arta fotografică...

Poate au extrapolat unele din greșelile tale de pe NICEPPS (recunoscute și explicate de tine și într-un mail către mine acum câțiva ani) ceea ce s-a repercutat asupra relațiilor cu alți autori (Sanda Mihaela, Maia/Angi sau Cipri, și alți privitori de pe NICEPPS (Jackie)

O parte dintre ei au părăsit NICEPPS din cauza acelei fugi după steluțe și note falsificate (de 9 sau 10, 1 sau 2 sau 4) cu care tu și alții vă luptați pe NICEPPS. Otrava acelor comportamente absurde a făcut mult rău NICEPPS. (De aceea acum nu ești credibil ca avocat din oficiu...)

Am spus-o, am scris-o, nr. de steluțe/note/aprecieri (de azi), nu exprimă decât NIVELUL de interes/cunoaștere al celor care le dau, și NU valoarea unui PPS...

M-am mirat și mă mir că o persoană de vârsta ta a putut să cadă în capcana unei false și absurde competiții, în care locul central ar trebui să-l aibă plăcerea realizatorilor de a face pps-uri pe anumite teme și subiecte...”

Dacă vei continua cu mesajele agresive subiective, motivate doar de felul în care înțelegi și folosești tu limba română, pentru că problemele și explicațiile tehnice pe care le discut cu ADMIN,, nu cred că le înțelegi, voi vedea dacă și cum și voi răspunde. Poate cu mailul tău către mine despre greșelile tale de pe NICEPPS (recunoscute și explicate de tine și într-un mail către mine acum câțiva ani)

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 13.05.2024, 15:47

Așa da, ADMIN ! Se pare că ați și făcut corecția semnalată de mine într-un comentariu anterior

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 13.05.2024, 03:55

Bună seara ADMIN,

Întrebarea mea privind folosirea standardului UTF-8 nu se referea  la conținutul fișierelor noastre pps, ci la posibilitatea/imposibilitatea de utilizare a lui pentru corectarea denumirii pps, cel afectat – uneori destul de serios de problema diacriticelor românești.

Dacă sunteți atât de disponibil pentru explicații și răspunsuri în seara asta, poate îmi răspundeți și la cele două întrebări (indirecte) referitoare la dacă știți că au mai fost postate pe site pps-uri numai cu imagini generate de un soft de Inteligență artificială, ceea ce ar fi o premieră cel puțin pe NICEPPS, și dacă ați renunțat la timpul de așteptare dintre postarea autorului și publicarea lui pe site, deoarece asta a fost cazul acestui pps de mai sus, care a fost publicat imediat după postare, sau există o altă explicație tehnică pentru asta.

PS1. Cred că dacă ati citi(t) unele comentarii de mai sus ați fi înțeles că nu am fost ironic atunci când

m-am referit la avocații din oficiu, pentru că nu prea s-au referit la pps-ul publicat și au susținut păreri cu argumente subiective (m-am obișnuit, pe mine nu mă deranjează) care nu pot înlocui argumentele tehnice, cum încercăm să le discutăm în schimbul nostru de comentarii-mesaje.

PS2.Acest mesaj îl postez pe 12 mai 2024, până în ora 23...  Puteți afișa data și ora corecte, nu cele decalate, cu care probabil va apare pe site ? 

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 13.05.2024, 03:53

Mă copleșești maia/angi cu acest comentariu, mai lung și diferit de cele convenționale, cu alt conținut decât al altor comentarii despre conținutul și prezentarea acestui pps, ale unor avocați din oficiu,  în apărarea nu a limbii române ci a lui ADMIN (fără să fie nevoie pentru că nu l-a atacat nimeni pe ADMIN, care a făcut un comentariu politicos și la obiect, la care am răspuns) pentru că ei s-au obișnuit și nu-i deranjează” o anomalie supărătoare existentă pe site de ani de zile.

Deoarece nu cred că este corect ca numărul de comentarii contorizat la un pps să conțină dispute și păreri despre alte subiecte decât cele care se referă la pps-ul respectiv, nu le răspund aici, pentru că o voi face cu mesaje personale sau private separate.

Observ, și îți mulțumesc pentru asta, că în comentariul tău despre acest pps ai apreciat noutatea și caracterul inedit al temei și al unor soluții de prezentare a ei. (O temă inedita. Eu personal nu am mai vazut-o pe niciun site”)

Te referi presupun la reunirea în pps a unor citate ale unui filozof român cunoscut pentru aforismele lui destul de categorice, ilustrate cu imagini generate de o inteligență artificială, pe fondul sonor al unuia din marii compozitori ai lumii

Pentru că așa cum ai spus, ca autoare a unui pps, 

cu Bach si pe Google nu gasesti prea multe imagini pe care sa le folosesti intr-un pps”

Și nici pentru ilustrarea gândurilor și reflecțiilor lui Cioran despre muzica lui Bach...

Am scris că nu știu dacă este o premieră pe NICEPPS, crearea și utilizarea în pps a unor imagini generate de inteligența artificială, și deși am cerut Admin să se refere la asta, nu a făcut-o până acum.

Poate ai observat că textele alese de mine despre Bach din cartea Cioran și Muzica, și din alte surse, se înscriu în ideea tematică aleasă de mine când am selectat gândurile și percepțiile lui Cioran, despre muzica lui Bach care ne apropie de Paradis, și de Dumnezeu.

Cioran are exprimări și mai categorice despre relația dintre muzica lui Bach și Dumnezeu, decât cea care te-a nedumerit pe tine, dar asta nu înseamnă că fiecare din noi suntem obligați să le acceptăm

Mulțumiri Maia/Angi pentru că ai găsit timp să comentezi atent acest pps.

Deși îți trimit acest comentariu pe 12 mai în jurul orei 20.45 poate te vei mira și te vei întreba de ce la acest comentariu și la câteva alte comentarii apare data de 13 mai 2024, cu ore din noapte.

Este o chestiune legată de preluarea orei de pe fusul orar al calculatorului care găzduiește NICEPPS, aflat undeva în altă țară, nu în România...

I-am semnalat-o de mult ADMIN, care a și remediat-o atunci, dar poate că pentru noul calculator gazdă, găsit recent, nu a mai făcut corecția necesară, pentru că pe unii nu-i deranjează” chiar dacă deși lucrează la calculator noaptea, după cum mi-au spus, ora afișată va fi dimineața, ca în cazul 12.05.2024, 07:36

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 13.05.2024, 01:47

Bună seara ADMIN.

Îmi pare bine că am primit un răspuns acum, deoarece am mai avut aceasta discuție de nenumărate ori.”

Chiar dacă aveți amabilitatea de a mă proteja (Nu pretind sa înțelegeți aceste chestiuni de ordin tehnic”) cred că ar trebui s-o faceți și în cazul avocaților din oficiu care vă apără de un atac inexistent, deoarece în semnalările mele (dintre care pe unele le-ați acceptat și operaționalizat în anii trecuți...) nu spun neadevăruri sau invenții personale, ci lucruri foarte evidente.

Cu atât mai mult cu cât și eu am proiectat și realizat câteva website (unul și premiat), care pot fi găsite de cei interesați deoarece sunt menționate pe INTERNET, în lista lucrărilor mele. Chiar dacă după 25 de ani de la realizarea lor poate nu mai sunt active, și au avut alt conținut și alte obiective, dimensiuni și complicații ca NICEPPS.

Am înțeles problemele de hosting pe care le-ați avut/le aveți, ca și unele limite care nu vă aparțin.

De aceea cred că sunt în măsură să vorbesc mai în cunoștință de cauză decât avocații din oficiu, despre proiectarea, realizarea și funcționarea/întreținerea unui site și să apreciez munca și eforturile unui Administrator de site.

Și pot aprecia – dincolo de unele puncte de vedere diferite – faptul că ați reușit să mențineți NICEPPS în viață, cu toate pierderile de autori valoroși activi înregistrate, din motive de concepție la care ați renunțat foarte greu, și din cauza unor proceduri greoaie de funcționare a site-ului.

Solicitările mele – mai vechi și mai noi - pentru îmbunătățirea NICEPPS au pornit de la faptul că este un site care publică marea majoritate a pps-urilor în limba română, ceea ce a creat o comunitate destul de activă acum câțiva ani, dar din ce în ce mai mică de autori și comentatori activi în ultimul timp, ceea ce se poate constata de oricine.

Cred că sunteți mai în temă ca mine – care am trecut la alte domenii de activitate de mai mulți ani – cu problemele de compatibilitate ale sistemelor de operare pe care le folosiți pentru NICEPPS.

Chiar dacă nu-mi pretindeți sa înțeleg chestiuni de ordin tehnic” pot să afirm că diferența dintre unele sisteme de operare o pot înțelege, pentru că și eu

m-am lovit de astfel de situații în trecut.

Pentru că nu mai sunt la curent cu evoluțiile apărute, am întrebat un fost coleg și actual web designer, dacă problema diacriticelor românești, care mutilează titlurile pps-urilor noastre, are soluții posibile.

Și am reținut că ar fi bine să vă întreb dacă UTF-8 (un standard de codificare a caracterelor, după cum cred că știți) poate fi folosit în cazul NICEPPS, cu concepția, particularitățile lui de proiectare, și soluțiile sale de funcționare actuale.

Ceea ce și fac cu acest comentariu răspuns la al Dv., și la care aștept un răspuns, chiar dacă asta va mări nejustificat n. de comentarii al pps-ului meu.

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 13.05.2024, 00:37

Am lăsat intenționat la postare titlul acestui pps cu diacritice românești, pentru a verifica dacă repetatele mele solicitări de corectare a situației au avut urmările necesare.

Deoarece nu s-a reușit în cei doi ani de când am semnalat ADMIN necesitatea eliminării anomaliei cu diacriticele din titlul pps-ului la/după/ download, titlul corect al acestui pps Cioran, Muzica și Inteligența Artificială_1-Bach apare la comanda download Cioran_ Muzica __i Inteligen__a Artificial_ adică știrbit și practic mutilat.

Dacă pe alți autori această situație poate nu-i deranjează, cum este spre exemplu cazul pps Călător pe drumuri europene (2) - Polonia (Zakopane și Cracovia) cum apare în titlul ccrect al autoarei, afișat la prezentare și descriere (care devine c-l-tor-pe-drumuri-europene-2-polonia-zakopane-i-cracovia, la download) deTeodora Buiță, un efect nedorit a fost că a obligat autorii să scrie titlurile pps fără diacriticele românești pentru pps postate pe un site cu marea majoritate a pps în limba română.

Nu este doar o problemă de estetică și de ortografie, este o problemă de corectitudine în promovarea limbii române deoarece aceste pps sunt descărcate și de persoane din alte țări unde ajung cu titlurile mutilate și neinteligibile.

Rog din nou pe ADMIN să elimine această veche anomalie inițială, care poate a avut unele justificări atunci, având în vedere că a manifestat inițiativă și promptitudine când a introdus recent o opțiune utilă pentru legătura cu un eventual video (cazuri totuși foarte rare pe NICEPPS până acum)

Cu ocazia postării acestui pps am constatat că a fost publicat IMEDIAT (fără să mai aștepte un timp variabil și nedefinit publicarea, procedură inutilă, semnalată ADMIN ca atare din anii trecuți, atunci când a renunțat în urma aceleiași semnalări la moderarea/aprobarea comentariilor, ceea ce strangula site-ul în perioada lui cu participanți activi).

Aș vrea să cred că s-a renunțat la vechea procedură, și minunea publicării foarte rapide nu a fost din cauza unei anomalii (temporare poate) a site NICEPPS.

Comentariu la Cioran, Muzica și Inteligența Artificială, data: 12.05.2024, 04:25

Nu prea înțeleg afirmația ta Maia/Angi, că nu mai ai unde publica pps-urile tale... Erau 2-3 site-uri...

Credeam că doar MP a abandonat...Celelalte ce au pățit ?  Au trecut pe Facebook sau telefon ? Poate mai revin și alții...

Problemele mele de sănătate m-au obligat să restrâng activitatea pps-istă la proiectele mele și la vizionarea/și rareori comentarea, unor pps-uri ale autorilor fideli întâlniți aici.

Dacă vei publica (și) pe NICEPPS, și dacă aceasta va fi continuarea la care m-am referit în încheierea mesajului  meu precedent, atunci înseamnă că ne vom putea bucura de încă un autor de pps-uri deosebite.

Și poate nu este singura poveste începută pe NICEPPS care se va încheia cum a început....

Cu mulțumiri pentru urările tale conjuncturale

Comentariu la David Much-Golgota, data: 06.05.2024, 18:17

O surpriză plăcută revenirea (temporară? ocazională?) a lui Maia/Angi pe NICEPPS...

Ca deobicei, pps-ul Golgota, se înscrie în seria lungă de lucrări deosebite, inedite, cu simbolistică subliniată sau sugerată, și cu o realizare care valorifică subiectul din mai multe perspective (de la planuri generale, la detalii semnificative) pe care le-a publicat autoarea pe NICEPPS în trecut, și pe care le publică pe alte site-uri în ultimii destul de mulți ani.

Poate cineva a fost mai conving[tor decât mine care am încercat de mai multe ori s-o conving să ne viziteze măcar, sau poate a simțit nevoia să întâlnească atmosfera de lucru de pe acest site care pe vremuri prilejuia comentarii și schimburi de păreri cu mult mai mulți autori și participanți interesați, ca în prezent.(cam aceeași 3-5-7)..

Unul din motive – dar nu singurul – pentru situația actuală este și „Faptul ca inca trebuie sa astepti sa ti se publice un pps”, pe care l-am semnalat și eu de câteva ori, fără succes, unor autori și lui ADMIN, o procedură inutilă, inexistentă pe alte site-uri pentru pps, care depinde de alte circumstanțe și criterii decât acelea ale autorilor, după cum mi s-a întâmplat și mie și altora, așa cum a observat acum și Maia/Angi.

Să vedem continuarea...

Comentariu la David Much-Golgota, data: 06.05.2024, 09:04

Bună seara,

 „Dacă mă luați așa, chiar nu vă înțeleg, Fiecare dintre noi, face alegeri în viață.”

Nu le-am contestat și de aceea nu știu cu ce v-am supărat Doamna Cristina G... Doar pentru că v-am amintit de NICEPPS pe care l-ați părăsit de câțiva ani pentru Youtube ?

Înțeleg că sunteți preocupată de faptul că „acest pps de acum are vizualizări doar în pagină (111 acum, când scriu), adică fără a se derula singur, și fără muzică. Mai precis, fără download.

Ce poți înțelege de aici, fără să îl descarci? (......)Are doar 7 descărcări, dintre care una este a mea, să pot verifica dacă este în ordine. Singura apreciere, este a domnului Helmut.”

Și implicit și a mea așa cum rezultă din textul mesajului meu, chiar dacă nu apare în contorul ADMIN, și de aceea nu m-ați inclus în socoteală...

Nu vă pot consola decât remarcând că ultimele mele 5 pps, pe teme culturale. artistice și științifice majore după părerea mea (Brâncuși, Michelangelo, Picturi celebre, Inteligența artificială) au fiecare sute de vizionări (peste 2500) , foarte puține downloads, (deci cu „vizualizări doar în pagină”, cum spuneți Dv.) o singură apreciere  (de la Teodora Buiță) și nici un comentariu. Nimeni nu a avut nimic de spus...

Am mai scris pe NICEPPS când au apărut probleme conflictuale (de care poate vă mai amintiți) părerea mea că aceste contoare nu evaluează calitatea unui pps în cauză, ci exprimă nivelul de informații și interes al celor care îl văd...

De aceea pe mine nu mă deranjează o astfel de situație pentru că așa cum v-am spus pps-urile mele sunt realizate din pasiune pentru subiectele lor, care concretizează preocupările mele culturale în sens mai larg, unele vechi de ani de zile...

Și dacă voi pleca de pe NICEPPS nu va fi din această cauză, ci pentru că site-ul a rămas doar cu foarte puține prezențe active, și nu mai sunt prezenți mulți autori cu pps-uri foarte valoroase, deranjați  (sau chiar supărați)  de unele proceduri și soluții care nu sunt la nivelul de performanță necesar și posibil, existent pe alte site-uri...  

Comentariu la 1) Drumul Crucii - Traian Dorz, data: 29.04.2024, 21:29

Bună ziua,

V-ați amintit de NICEPPS Doamna Cristina G ?

V-am simțit lipsa, și am regretat că ați preferat doar Youtube, deși pps-urile Dv. deosebite se bucurau de aprecieri.

Chiar dacă mulți au abandonat NICEPPS din diferite motive, ceea ce a condus și la dificultățile prin care trece site-ul în ultimul timp, cred că fiind un site care publică în special pps în limba română, merită o anumită fidelitate din partea autorilor mai vechi, între care ați excelat și Dv.

Este adevărat că este un site al autorilor care fac pps în primul rând pentru temele și subiectele care îi interesează și mai puțin pentru numărul de eventual privitori.

Și eu fac parte din aceeași categorie de autori, pentru că subiectele pps-urilor mele sunt realizate pentru a concretiza preocupări culturale în sens mai larg, unele vechi de ani de zile, așa cum discutam despre asta pe timpuri...

Vă mai amintiți poate...

Ca și altădată aveți un stoc de fotografii deosebite pentru pps-urile pe care le realizați.

Urmărind pps-ul Drumul Crucii, mi-am amintit și am retrăit drumul meu pe Via Dolorosa și la Biserica Sfântului Mormânt...

De aceea am făcut și eu câteva pps-uri în amintirea emoțiilor trăite atunci...

Astfel de pps/video sunt binevenite în această perioadă când ne apropiem de taina Învierii...

Vă urez liniște, în așteptarea altor pps-uri 

Comentariu la 1) Drumul Crucii - Traian Dorz, data: 29.04.2024, 11:57

Bună ziua, Teodora !

Ca și tine probabil, nu am prea mult timp pentru comentarii nici la puținele pps-uri care mai apar pe NICEPPS, dar când am văzut că ai postat un pps pe teme turistice, am trecut peste piedicile medicale despre care ți-am scris în toamna anului trecut, pentru că în alte timp al comunicării noastre, țI-am sugerat să adaugi pps-urilor tale cu poezii de autor, și alte teme în care pregătirea și formația ta de animator și furnizor de informații și cunoștințe se poate poate manifesta pe deplin.

Îmi amintesc de interesantele pps turistice făcute de tine cu fotografiile unor cunoscuți/prieteni, după care am văzut foarte reușitele tale pps de promovare a Banatului montan sau Câmpulung Muscel, ca și pe cele realizate cu ocazia întâlnirilor autorilor de pps-uri de pe NICEPPS.

Tema Turism, foarte prezentă în ultimele luni pe site, este vizionată, apreciată și comentată, după cum se poate vedea la pps-urile tale, ca și ale lui Helmut, Steve, sau Dlor Gorunescu și Pantazopol. În limita timpului disponibil rămas, le văd, și pe unele (puține) le comentez.

Pe timpuri mai erau și Dl. Doru Munteanu și Dna Sanda Mihaela Foișoreanu, care nu mai postează pe NICEPPS, ceea ce nu înseamnă că excelentele lor pps-uri pot fi uitate...

De aceea aștept pps-ul tău despre Cracovia, un oraș din care am mai multe amintiri, în care care am înțeles că ai avut întâmplarea pe care o povestești...

Comentariu la Călător pe drumuri europene (1) - Slovacia (Donovaly și Bratislava), data: 20.04.2024, 18:08

La atâtea elogii primite pentru pps-ul tău Teodora, adaug și eu unele gânduri de privitor al unor locuri despre care ne povestești, pe larg și ilustrat.

Am privit cu interes turistic și artistic unele din clădirile istorice și mai ales interioarele cu opere de artă, mi-au plăcut străduțele vechi și înguste, dar și cele mai largi cu statuile lor (poate îți mai amintești de discuțiile noastre de altădată în care îți relatam amintirile mele despre sculpturile de pe străzile din Helsinki sau Dublin), și desigur cât de bine îți stă cu o pălărioară sau căciuliță șic...

Cred că din nou ne oferi un pps reușit pe teme turistice, ca și altele similare din vara și toamna trecută... 

Comentariu la Călător pe drumuri europene (1) - Slovacia (Donovaly și Bratislava), data: 20.04.2024, 09:22

Stimate Domnule Iosi S. Avni

Vă mulțumesc pentru timpul acordat vizionării ș comentariului amabil la cele 2 prezentări pps Judecata de Apoi -Capela Sixtină - Note de lectură și Nuduri contestate care au provocat scandal - Note de Lectură.

Faptul că sunteți primul comentator al acestor pps pe teme culturale, mă onorează.

Într-un fel mi-ați luat-o înainte, pentru că și eu mi-am propus să comentez pps-urile Dv. pe teme culturale și istorice, care au revigorat NICEPPS, după o perioadă preponderent turistică, lipsită de dialog, ,în comparație cu NICEPPS de acum 8-10 ani.

Am remarcat cu ani în urmă pps muzicale cu diferite opere, ceea ce am realizat și eu în acei ani, dar ați dispărut de pe site, și nu ați reapărut decât după alte întreruperi.

Anumite probleme de sănătate, inevitabile la vârsta mea, cred că nu prea depărtată de a Dv. m-au împiedecat până acum, dar cred că viitorul îmi va permite să comentez ceva din ceea ce ați postat în ultimul timp. 

Sunt totdeauna deschis la părerile și eventual observațiile critice/sugestiile făcute de cei care au timpul, pregătirea și bunăvoința să le facă...

Nu văd cum ar putea fi înjositoare, dacă au în spate informație și pregătire în temele comentate, și experiență în realizarea de pps, cum sunteți și Dv., care faceți mai mult decât să adresați felicitări convenționale și cordiale autorilor și pps-urilor comentate.

În consecință apreciez observațiile Dv. constructive referitoare la textele care apar mici de culori diferite, care nu întodeauna din cauza culorilor pot fi clar observate ceea ce îngreunează cititul și obosesc ochii, sunt întemeiate în cazul unora din slides („nu întodeauna din cauza culorilor” etc)

Pentru mine a fost o problemă foarte dificilă să aleg modul de prezentare (poziționarea în slide, culoare, ritm) al unor texte definitorii pentru subtitlul Note de lectură, care aduc informații mai puțin sau de loc prezente în alte pps dedicate celor două teme din pps.

Câți dintre cei care au văzut la Vatican sau în albume, Judecata de Apoi, au știut că nu văd varianta originală ? Printre ei mă număr și eu, deși am ajuns de două ori în Capela Sixtină...

Am preferat textele și unele sublinieri cu diferite culori ale ideilor principale din ele, acceptând dificultatea citirii lor în unele slides, pentru importanța lor în explicarea istoriei acestor capodopere, celor mai puțini cunoscători între care desigur nu sunteți și Dv.

Spun asta pentru că folosiți picturi în pps-uri, și vă referiți și la Muzeul d'Orsay din Paris și  „La mére de tout le mondepe care eu am văzut-o cu titlul  L'origine du monde” a lui Courbet.

Pe care nu am păstrat-o pe lista scurtă pentru pps-ul meu Nuduri contestate care au provocat scandal - Note de Lectură, deși ar fi avut de ce să fie, pentru că mi s-a părut un exemplu excesiv și mai puțin prezentabil, („Les spécialistes et critiques d'art ont plutôt rapproché ce tableau des œuvres picturales et des photographies pornographiques”)ceea ce nu a fost cazul cu cele din selecția mea (subiectivă).

Cred că sunteți în măsură să apreciați dificultatea unei astfel de selecții dintre miile de nuduri existente în muzeele și catedralele din lume...

M-aș bucura ca persoanele care vizionează aceste pps să aibă răbdarea de a citi textele colorate (avansul este cu click, conform dorinței fiecăruia) cu toate dificultățile pe care uneori le întâmpină, ceea ce poate ați reușit Dv. care spuneți că le-ați vizionat chiar de mai multe ori...

„Nivelul foarte înalt al acestor prezentări se datorează în primul rând capodoperelor din pps-uri, în al doilea rând autorilor textelor din lecturile și documentarea menționată, și la urmă, poate și mie, pentru ideea de a le face într-o formulă de prezentare mai puțin uzuală

Cu cordialitate,

Adrian Toia, și eu activ pe acest site din 2014

Comentariu la Nuduri contestate care au provocat scandal-Note de Lectura, data: 27.09.2023, 20:44

Pentru că văd zilnic cum crește numărul de vizionări la cele 2 pps postate recent de mine, Nuduri contestate care au provocat scandal - Note de Lectură și Judecata de Apoi - Capela Sixtină - Note de lectură, fără să existe niciun comentariu, mă gândesc să încep eu, poate voi stimula și pe alții să-și spună părerea despre subiectele abordate, sau despre orice aspect legat de aceste pps-uri.

În multe culturi, nuditatea este considerată tabu sau indecentă, iar la noi există persoane pudice care evită sau refuză subiectele despre nuditate (deși în pps Judecata de Apoi - Capela Sixtină - Note de lectură, este vorba de o temă biblică și de o frescă celebră cu multe alte semnificații și implicații, decât nudurile care au constituit motivul principal al scandalurilor și dezbaterilor pro și contra (cu acuzații de blasfemie...) din epocă și în secolele care au urmat)  

Nuditatea în artă a fost motiv de contestare și scandal în mai multe cazuri de-a lungul istoriei.

În trecut, au fost artiști acuzați, respinși sau chiar persecutați pentru reprezentarea unor nuduri în lucrările lor.

În prezent, reprezentarea nudului în artă este acceptată ca o expresie artistică legitimă pentru că nuditatea artistică nu are nimic vulgar, așa cum o demonstrează opere celebre ale unor mari artiști care au traversat secolele, prezente în muzee, catedrale și biserici din toată lumea, și este apreciată pentru frumusețea și simbolismul său.

Unele dintre cele mai faimoase exemple din pictură sunt prezentate în acest pps Nuduri contestate care au provocat scandal

Comentariu la Nuduri contestate care au provocat scandal-Note de Lectura, data: 20.09.2023, 20:31

Servus, Helmut,

Așa este cum spui, și Europa și Lumea are multe frumuseți. Unele sunt și în pps-urile tale...

Dar măcar să le vedem dacă nu toți putem călători acolo

Comentariu la PE GLOB cu WINDOWS 10 HOME (35), data: 22.07.2023, 11:22

Dragă Helmut, tu începi spunând Helmut, cu Nikonul la drum, pe o fotografie cu o pereche mai tânără, și de aceea cred că imaginile din pps sunt cu ceva ani înainte de vârsta de acum...

Ai rămas același călător neobosit, cu pps-urile tale care ne invită la excursii în natură, în locuri pe care fotograful le-a descoperit și pentru noi....

Suntem la început de vară și astfel de excursii sunt binevenite...

Este adevărat că sunt mai obositoare și de aceea faptul că le putem face la calculator, ne ajută să ne bucurăm de frumusețea de neuitat a peisajelor de pe valea Rhinului

Spun de neuitat pentru că am fost și eu într-o călătorie mixtă - cu mașina și vaporul (nu cu NIKONUL) - pe această vale de la Frankfurt la Koln, cu ani în urmă...

Unde ne vei duce data viitoare ?

Comentariu la Isvorul si Canionul raului Rhein., data: 01.07.2023, 09:53

Many thanks, Karel

Comentariu la AT-PE GLOB cu WINDOWS 10 HOME (33), data: 13.05.2023, 10:04

Ca și altădată vechiul nostru coleg care ne-a oferit atâtea pps-uri cu fotografii excelente din călătoriile sale, a avut interes pentru un pps despre câteva locuri de pe glob, mai puțin cunoscute de turiști...

Ceea ce confirmi și tu Helmut, când spui  „Așa ceva încă nu am văzut”.

Așa mi-am spus și eu când revăzând pe Internet unele imagini pe care le știam, m-am gândit că merită să caut altele, cu aceste surprinzătoare coloane de bazalt, care par a fi din altă lume, și poate de aceea în jurul lor au apărut și legende...

După cum știi și tu, asta înseamnă ceva timp, răbdare și pasiune pentru ceea ce faci.

Îți mulțumesc Helmut pentru aprecieri și comentarii, care vin de la un vechi și pasionat autor de pps-uri și de fotograf priceput. 

Comentariu la Calatorind pe Glob cu Windows 10 Home si Google Images-(7)-Coloane de Bazalt, data: 05.03.2023, 21:18

Și eu mulțumesc Teodora, pentru vizita în Antarctica !

Pentru informațiile și imaginile din pps, munca a fost plăcută. Foarte rar am avut ocazia de a trăi într-o colonie de pinguini...

Au o viață interesantă, între mai multe pericole climatice și zoologice, bine organizată și cu obiceiuri mai rare în regnul animal.

Dar vizita acolo mi-a prilejuit și reîntâlnirea cu subiecte, lecturi și teorii mai vechi, despre istoria planetei noastre, care ilustrează cât de puțin știm și înțelegem din ceea ce s-a întâmplat în trecut...

Subiecte și teorii care merită cunoscute și eventual aprofundate...

Comentariu la Calatorind pe Glob cu Windows 10 Home si Google Images-(6), data: 20.02.2023, 11:51

Tulburătoare cuvinte, emoționantă muzică, inspirate imagini picturale, deosebit și actual pps...

Comentariu la Ils s'aiment (Se iubesc) - Daniel Lavoie, data: 24.01.2023, 16:30

Muzica lui Beethoven a inspirat pagini, tablouri, sculpturi și monumente, pentru că „stârnește în noi, ... gândurile cele mai profunde”.

Mulțumesc pentru prilejul de a fi ascultat împreună câteva fragmente, și pentru urările de Crăciun, Teodora.

Cred că toți cei cărora le-ai transmis urări cu această ocazie, vor fi bucuroși că te-ai gândit la și la ei.

Comentariu la Pe urmele lui BEETHOVEN, data: 25.12.2022, 14:41

Mulțumesc Helmut, pentru cuvintele tale la acest pps inspirat de muzica și „chipurile” lui Beethoven...

Nu a fost un noroc faptul că l-am întâlnit de atâtea ori, pentru că l-am căutat de câte ori am fost la Viena sau în alte locuri.

A fost o bucurie să descopăr amintirea lui încrustată în clădirile în care a locuit și a creat minunatele sale compoziții muzicale...Turismul nu înseamnă numai imagini, înseamnă și astfel de întâlniri...

De câteva ori l-am întâlnit în călătoriile mele și pe Johann ("domnul Goethe"),o altă mare efigie a culturii universale...

Drumurile noastre poate s-au încrucișat uneori....

Comentariu la Pe urmele lui BEETHOVEN, data: 21.12.2022, 17:58

Mulțumesc Teodora, pentru cele câteva gânduri și urări din comentariul tău.

Am trecut prin Covid, după cele 3 vaccinuri făcute, și să vedem ce urmează.

Nu aș vrea să se întoarcă....

Comentariu la Tufanele, data: 14.12.2022, 16:47

Foarte amabil din partea ta Helmut că ai găsit timp pentru câteva gânduri despre toamnă și florile ei.

Constat din nou că devii tot mai sentimental și mai poetic. ceea ce îmi face plăcere pentru că sper că te vei uita și comenta și pps-urile mele cu poezii...

Cu urări de bine pentru soția ta și pentru tine

Adrian

Comentariu la Tufanele, data: 25.11.2022, 12:42

Mulțumesc pentru prezență și viziunea romantică, Doamna Cristina G

Comentariu la Tufanele, data: 23.11.2022, 19:05

Bravo Helmut !!

Și prezentarea dar mai ales pps-ul tău dezvăluie o înclinație spre poezie…tu, care în alte comentarii spuneai că nu te pricepi la poezii…

Sunt surprins că acest pps excepțional prin calitatea și ambianța poetică a fotografiilor a primit numai aprecieri (likes) și nici un comentariu…

Este adevărat că au rămas foarte puțini cei care pe lângă aprecierea „îmi place”, mai adaugă și câteva gânduri într-un comentariu...

Altă dată erau mai mulți...Ceea ce este trist...

Deși l-ai intitulat Noiembrie, Eminenta Cenusie. pps-ul tău are și alte culori printre cețurile toamnei... Și chiar contrazice unele din amintirile tale neguroase din descrierea lui...Ceea ce îmi dă speranțe pentru anul viitor...Deși l-ai intitulat Noiembrie, Eminenta Cenusie. pps-ul tău are și alte culori printre cețurile toamnei... Și chiar contrazice unele din amintirile tale neguroase din descrierea lui...Ceea ce îmi dă speranțe pentru anul viitor...

Comentariu la Noiembrie, Eminenta Cenusie., data: 20.11.2022, 14:34

Mulțumesc neobosită Teodora.

Îmi pare bine că ai găsit timp pentru această nouă călătorie virtuală printre minunățiile naturii”...

Comentariu la PE GLOB cu WINDOWS 10 HOME (31), data: 14.11.2022, 21:07

Da, ai dreptate Teodora, am mai publicat un pps cu Strigătul (Țipătul) lui Munch, în viziunea lui Octavian Paler...

De data asta am dorit să ofer celor interesați posibilitatea de a vedea cele mai importante tablouri din opera lui, în care există există deznădejde, singurătate fără margini și poate nebunie, cum bine remarci la sfârșitul comentariului tău...

Mulțumesc pentru atenție

Comentariu la Edward Munch, data: 07.11.2022, 17:56

Un pps interesant care continuă preocuparea perseverentă și constantă a lui CIPRI pentru prezentarea unor noi forme de expresie în arta contemporană. Toate aprecierile pentru asta.

Artistul ar merita un comentariu mai lung despre „cioburile” picturale ale viziunii sale.

Dar Cipri este rareori amator de schimburi de opinii și preferă doar aprecierile mute...

Poate că este influențat de „consecințele importante ale culturii digitale asupra vieților și psihicului nostru. Artificiul. Izolarea. Deconectarea”

De aceea procedez aproape la fel...

Comentariu la Pictură iluzionistă, data: 30.10.2022, 12:36

Cipri continuă invitațiile sale în ,,Universul artelor contemporane’’... Nu prea pot ține pasul cu el, dar îî urez să meargă mai departe, pentru că ne descoperă universuri artistice care merită cunoscute...O pasiune împărtășită pentru arte ne ajută să ne întâlnim din când în când...

Comentariu la Pe taramul mistic al culorii, data: 21.10.2022, 14:11

Ca unul care am realizat și publicat pe NICEPPS mai multe pps despre Cum am ajuns oameni și despre succesiunea de specii din genul Homo care au dominat planeta câteva milioane de ani, urmare a călătorilor începute în Africa (cea mai răspândită teorie despre originea omului) spre celelalte zări și continente ale planetei, mulțumesc celor care au acordat atenție acestui pps-enigmă.

Mulțumesc Teodora pentru comentariul tău în care ai adăugat și alte informații din documentarea pe care ai făcut-o subiectului.

Una din distincțiile pe care ți le-aș propune ar fi aceea între „oamenii primitivi”(cum îî numești tu)  și oamenii arhaici, (cum de la o vreme li se spune)...

Pentru că multe studii relativ recente susțin că oamenii acelor epoci nu erau atât de primitivi cât subînțelegem noi prin acest cuvânt.

Nici chiar omul de Neanderthal nu era primitivul descris de literatura secolelor trecute. A trăit în Asia și Europa între cca. 240.000 și 40.000 de ani în urmă, și a apărut după Homo sapiens, conform unor cercetări recente.

Înaintea lui, cu aceeași proveniență africană (ipoteză încă dezbătută) a fost HOMO ERECTUS, care s-a răspândit în toată Eurasia , cu o zonă continentală extinzându-se și în Europa, și care a dominat într-adevăr lumea timp de aproape 2.000.000 de ani (1.900–140). O cifră la care ne putem gândi dar pe care ne este foarte greu s-o reprezentăm la scara vieții umane de azi...

În spatele unor subiecte cum este și calendarul lui ADAM stau povestiri, legende și mituri.

Ele formează obiectul multor studii și articole științifice, volume și publicații senzaționaliste.

De aceea documentarea și lecturile autorilor și privitorilor interesați pentru un astfel de pps, trebuie să fie foarte selective, pentru că nu toate cele care se ocupă de subiect sunt credibile.

Destul de multe, atrase de subiectul senzaționalist. conțin informații discutabile și cu interpretări greșite.

Și eu am rezumat cu text și figuri, câteva dintre ele în pps, pentru informarea celor care văd pps-ul, și vor să afle și alte informații, ceea ce înțeleg că ai făcut și tu, Teodora.

Istoria vechilor civilizații de pe Terra are încă multe semne de întrebare, la care știința (oficială) nu a răspuns...

Comentariu la CALENDARUL lui ADAM, data: 20.10.2022, 21:48

Mulțumesc Teodora, pentru aprecieri și comentarii la pps-ul meu despre Capela Medici, cu Paler.

Informațiile adăugate de tine completează portretul scriitorului-cugetător care a fost, și a rămas prin opera lui, Octavian Paler. 

Drumurile lui prin memorie (sunt mai multe ediții și despre alte țări, nu numai Italia) sunt mai mult decât note de jurnal obișnuite, sunt eseuri confesive, cu viziuni, perspective, puncte de vedere și percepții personale, la intersecția artelor...

Am mai făcut pps-uri cu gândurile lui despre două tablouri celebre, (sunt pe NICEPPS – le-ai comentat acum aproape 5 ani și tu) și probabil că voi mai reuși să fac și altele...

A fost una din bucuriile unor alți ani să mă întâlnesc personal cu Paler la poalele Acropolei și să-i ascult gândurile în timp ce priveam una din minunile Antichității...

Comentariu la La Capela Medici cu Octavian Paler, data: 28.09.2022, 13:54

Bună Helmut,

Ești foarte amabil că ai revenit cu unele precizări și sugestii la comentariile tale.

Presupun că nu ești totdeauna în formă epistolară dar asta nu te-a împiedicat ca uneori să mai intervii cu unele comentarii și la alte pps-uri care îți plac din diferite motive – imagini, muzică, subiect...

Nu se pune problema să ai comentarii de întinderea și cu referințele și sursele de informare pe care le are Teodora, singura care a păstrat deprinderea frumoasă de a comunica cu texte bogate în informații, pe NICEPPS....

Cipri o face rar la pps-urile mele, pe care totuși le apreciază...

Poate nu are timp sau plăcerea de a schimba păreri și mesaje pe NICEPPS...

În ceea ce te privește îmi amintesc de anii în care erai destul de „curajos” și comentai unele pps-uri făcute de mine, sau de alții, chiar dacă Teodora sau Angelica1 sau Maia/angi o făcuseră înaintea ta...

Și tu ești un autor de pps-uri frumoase și interesante, și deci poți avea o părere despre pps-urile altora pentru că știi ce muncă există în spatele unora dintre ele...

Așa că sunt sigur că poți comenta din punctul tău de vedere un pps și am observat că o faci destul de des atunci când le apreciezi.

În ceea ce privește sugestia ta privind regiunea Mato Grosso-Pantanal, trebuie să îți amintesc două lucruri.

Eu fac rar pps-uri cu tematică turistică pentru că există autori preocupați să realizeze astfel de pps, și nu aș vrea să repet ceea ce ai fac foarte bine.

Dacă am mai făcut uneori astfel de pps a fost pentru că softul Windows 10 Home pe care îl folosesc, îmi oferă după lansarea sistemului pentru o nouă sesiune de lucru, la câteva zile, din biblioteca lui, o imagine a unui loc de pe glob. 

MI s-a părut că uneori astfel de imagini – unele nu numai frumoase, ci și rare - merită să fie prezentate într-un pps.

Și când am aflat prin Google image că unele din aceste locuri au și câte o poveste inedită, interesantă, am ajuns la concluzia că pot constitui subiect de pps.

Cam așa se explică seria de 30 pps PE GLOB cu WINDOWS 10, și cele 5 din seria  Călătorind pe Glob cu Windows 10 Home și Google Images...

Am deja primite câteva alte fotografii cu subiecte complementare interesante și în măsura timpului disponibil, voi mai realiza pps-uri cu ele...

Ceea ce se va întâmpla și cu Mato Grosso-Pantanal, dacă și atunci când, într-o dimineață la deschiderea sesiunii de lucru, Windows 10 Home îmi va afișa o fotografie cu zona cunoscută pentru Rezervația Biosferei Pantanal, care include mai multe Parcuri naționale…

Până atunci am alte pps în gând…

Cu urări de bine,

Adrian

Comentariu la Calatorind pe Glob cu Windows 10 Home si Google Images-(5)-Lacul Caddo, data: 18.09.2022, 14:57

Mulțumesc Helmut, că ți-ai amintit de mine și de comentariile pe care le schimbam altă dată, la pps-urile noastre.

Eu am apreciat de multe ori munții tăi...

Lacul Caddo mi s-a părut și mie, INTERESANT, și de aceea i-am dedicat un pps, pentru frumusețea unor imagini și ineditul unor informații despre cultura nativilor americani sau Bigfoot...

Tu ai dat de el când ai fost în SUA ?

Cred că nu, pentru că aș fi avut fotografii mai puțin neclare în acest pps...

Tu ești un specialist cu Nikonul tău...

Comentariu la Calatorind pe Glob cu Windows 10 Home si Google Images-(5)-Lacul Caddo, data: 12.09.2022, 13:23

O melodie celebră cântată de un interpret foarte cunoscut, cu imaginile excelente care ilustrează textul și muzica, într-un pps realizat cu măiestria cunoscută de Doamna Cristina G....

Și continuând gândurile autoarei despre „Toamna care vine cu melancolii, foșnet de frunze sub pașii noștri, dar și cu inspirații” completez și eu cu două paragrafe extrase din pps-ul meu Ultima zi frumoasă de toamnă, realizat cu mai mulți ani în urmă...

Iţi aminteşti de ultima zi frumoasă de toamnă, ziua în care păşeam împreună, alături, uniţi în aceeaşi tăcere şi emoţie, printre perdele de lumină aurie, pe sub ploaia de frunze mari, ruginii, care cădeau încet-încet, fremătând uşor, în volute largi, pe traiectorii atât de fragile şi inexorabile, în jurul nostru...?

Ai simţit și tu, ca și mine, atunci, că frunzele mari, ruginii, pluteau încet-încet, fremătând uşor, spre cerul care coborâse sub paşii noştri, care era la picioarele noastre, aproape, atât de aproape, încât pășeam pe faldurile sale irizate, albastre-aurii, nu spre pământ, pentru că pământul era undeva departe, foarte departe, iar noi pluteam în timp, în timpul care se desfăcea în clipe, în frânturi de clipe, lungi, mai lungi ca oricând, curgând într-o cadenţă amplă, majestoasă, de ritual, la fel ca frunzele mari, ruginii, care cădeau încet-încet, fremătând uşor, în volute largi, pe traiectorii atât de fragile şi inexorabile, în jurul nostru, în altă lume, pe alt tărâm, în alt univers, un univers răsturnat, încrustat pentru totdeauna în memoria de neşters a timpului etern ? ”

Comentariu la Les feuilles mortes (Frunzele veştejite) – Yves Montand - Tradus în limba română, data: 10.09.2022, 10:54

Mulțumesc pentru comentariu și apreciere, Doamna Cristina G.

Deși pps-urile cu subiecte turistice nu sunt prioritare între temele de interes pentru mine, când Windows 10 Home și Google images îmi oferă descoperirea unor locuri interesante, cu informații mai puțin cunoscute, cred că merită să fac și să postez un pps...

Așa am postat Copacii care dansează, și acum reliefurile crestate ale fiordurilor de pe insula norvegiană SENJA, unde am descoperit cea mai înaltă statuie de Trolli din lume...despre care știam puține lucruri din lecturile referitoare la mitologia popoarelor nordice.

M-am gândit că merită s-o popularizez pe NICEPPS.

Profit de ocazie pentru a vă mulțumi și pentru comentariul la pps Picturi hiper-realiste de Omar Ortiz, realizat de Cipri, în care m-ați nominalizat și pe mine.

Și eu cred că astfel de pps-uri cu teme și subiecte artistice, merită mai multe comentarii, inclusiv din partea autorului, dar preferințele sale și ale comunității NICEPPS nu pot fi discutate...

Comentariu la Călătorind pe Glob cu Windows 10 Home și Google Images (3), data: 05.08.2022, 11:34

Parisul a fost, este, și va rămâne mereu dorit, de toți cei care au visat la el, sau au reușit să-l vadă...

Cineva spunea într-un film că a avut multe visuri, unele s-au împlinit, altele nu, dar păstra bucuria că le-a avut...

Ceea ce cred că i s-a întâmplat și autoarei acestui pps, realizat în aceeași concepție originală care îi este caracteristică...Și mă bucur împreună cu Doamna Cristina G...

Comentariu la Marc Lavoine - Paris, data: 30.07.2022, 11:00

Urmăresc de câte ori timpul îmi permite seria de pps-uri remarcabile dedicate Artelor contemporane realizate de Cipri, neobositul promotor al acestor artiști și modalități noi de expresie artistică.

Am văzut ca a ajuns la 98 de pps-uri din această categorie - Pictură antigravitațională, atemporală, ecologică, abstractă, figurativă, realistă, 3D, fotorealistă, suprarealistă, hiperrealistă, vibrantă, miniaturală, cu roci și cărămizi, în hârtie, cu/pe piatră, sticlă, pene, frunze și coajă de copac, după fotografii și după natura vie sau moartă, cu penel și fără penel, cu jocuri de texturi şi culori, ca să nu mai amintesc și de numeroasele pps-uri dedicate sculpturii și sculptorilor contemporani...

Aducând pe NICEPPS această lungă serie de artiști în căutarea unor noi forme de expresie artistică, CIPRI îmbogățește acest site și ne îmbogățește și pe noi, iubitorii de arte, invitându-ne atât de des în Universul artelor contemporane.

Pentru această operă pps-istă cred că Cipri merită mult mai mult decât felicitări, merită multe-multe mulțumiri și urări de a ne prezenta în continuare astfel de pps-uri...

Comentariu la Picturi hiper-realiste de Omar Ortiz, data: 30.07.2022, 10:48

Chiar dacă vârsta și distanța nu-mi mai permit astfel de călătorii, am urmărit cu emoție pps-ul tău Teodora...

Doamne și Domni, colegi și prieteni de pe NICEPPS, alături de care împărtășesc pasiuni și bucurii comune pentru ce ne oferă autorii de pps-uri, s-au reunit din nou în tradiționala întâlnire periodică.

Felicitări tuturor !!

Cu sufletul său generos, Teodora ne-a invitat și pe noi, absenții din diferite motive, la această sărbătoare însuflețită de participanți credincioși valorilor prieteniei și frumuseților locurilor românești...

O prezentare inspirată a unor zile de poveste, care au fost odată ca niciodată...

Comentariu la Călător prin Sălaj, data: 23.07.2022, 13:02

Dacă timpul nu m-ar fugări zi după zi, aș fi comentat mai demult pps-urile originale ca idei, imagini puțin văzute, texte și cântece atât de evocatoare, din pps-urile Doamnei Cristina G...

Văzând și revâzând o parte dintre ultimele sale realizări : Io Ti Penso Amore, Nimic Nu Se Pierde, Marc Lavoine - Je reviens à toi, Marc Lavoine - Chère amie, Birds and Daisies, cred că Doamna Cristina G este într-o perioadă de inspirație romantică, poate nostalgică, poate în așteptare, atunci când citește și ascultă emoționată, așa cum mărturisesc, versurile și melodiile de dragoste care îi acompaniază pps-urile ilustrate cu imagini deosebite ...

„Adânc în subconştient, ni se spune

Se află toate amintirile noastre, toate notele

Cântecelor pe care le-am auzit vreodată,

Toate frazele spuse de cei pe care i-am iubit,

Regretele şi pierderile cu care am trecut prin lume

Şi cu care, cu trecerea timpului, ne-am împăcat....”

Comentariu la Birds and Daisies (Păsări şi Margarete); Tradus în limba română, data: 18.06.2022, 11:52

Mult mai devreme ca în alte comentarii, Teodora a ales ora crepusculară a inserării pentru a ne invita pe cărările poeziei eminesciene învăluite de lumina mistică a lunii, martora trăirilor și viselor noastre :

„Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate

De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate”

In poezia eminesciana Luna are o gamă largă de semnificaţii fundamentale pentru înțelegerea vieții și a morții

 „Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,

Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare!

Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;

Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate,

Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării

Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării..

Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii

Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii! "

Și eu mă bucur Teodora, că am făcut câțiva pași împreună, recitind nepieritoarele versuri eminesciene, în această zi în care comemorăm trecerea lui în ETERNITATEA din care a venit un timp pe Pământul nostru luminat de Luna lui...

Comentariu la Motivul lunii în poezia lui Eminescu, data: 15.06.2022, 22:50

În acest pps am trecut în revistă câteva din personajele feminine centrale din filmele SF care anticipează viitoarele decenii, secole și milenii ce vor urma pentru omenire dacă va reuși să depășească amenințările existențiale agravate și înmulțite în acest secol XXI...

După cum văd că știi și tu, neobosită Teodora, omenirea se află în prezent în primele etape ale unei noi perioade a istoriei sale, colonizarea spațiului cosmic...

În această nouă aventură nu este vorba doar despre curiozitatea umană care i-a împins pe primii oameni să migreze din Africa și să colonizeze tot Pământul.

Oamenii de știință cred că este vorba chiar de supraviețuirea speciei...

"Intram într-o perioadă din ce in ce mai periculoasă a istoriei noastre. Populaţia noastră si utilizarea resurselor limitate ale planetei Pământ cresc exponenţial, împreuna cu capacitatea noastră tehnică de a schimba mediul în bine sau rău. Însa codul nostru genetic are încă instincte egoiste și agresive, care au fost în avantajul supravieţuirii în trecut. Va fi dificil de evitat un dezastru in următorii 100 de ani, ca să nu mai vorbim de următorii 1.000 sau un milion. Soluția pentru supravieţuirea omenirii este extinderea în spaţiul cosmic", spunea renumitul savant Stephen Hawking.

Comentariu la Misterioasele Extraterestre, data: 09.06.2022, 18:45

Vă înțeleg foarte bine Domnule Gorunescu, pentru că toți care ajungem la pensie, avem atât de multe activități încât nu înțelegem de ce nu ne mai ajunge timpul...

Mă bucur că v-a relaxat diaporama mea (și eu spun diaporamă la aceste prezentări de imagini succesive din diferite domenii) pentru că asta am și urmărit în cazurile puține când fac astfel de postări...

De obicei sunt autor de pps-uri (dacă acceptați o astfel de distincție) adică de prezentări în care textele și imaginile urmăresc o idee culturală, o biografie, un subiect istoric sau artistic, o călătorie în cosmos sau în unele mistere ale Științelor, sau a viitorului previzibil, așa cum ne apare azi...

Cele mai multe astfel de diaporame sunt în tematica generoasă a Turismului informativ general, cu unele extensii notabile uneori, care includ amintiri și perspective personale în texte explicative, adăugând imaginilor (deobicei cunoscute și din alte surse) privirea (uneori nostalgică) a autorului ceea ce le dă suflet și emoție...

Așa cum faceți Dv. în multe ori în ceea ce postați pe NICEPPS...

De aceea am exemplificat cu numele Dv. de autor într-o discuție despre diferențe de opinii, pe care cu bonomia Dv. cuceritoare, care ne face bine, ați tachinat-o și înveselit-o...

Cu aceeași prietenie

Adrian Toia

Comentariu la PE GLOB cu WINDOWS 10 Home (30), data: 29.05.2022, 18:56

Mulțumesc și eu Teodora, totdeauna generoasă în aprecieri și comentarii...

Cred că ai înțeles foarte bine motivele discuției în contradictoriu prilejuite de acest pps.

Însă nu este vorba doar de neatenție...

Există și alte motive care țin și de concepția de realizare a unor pps-uri.

Care poate fi discutată și ea cu bună-credință, fără să ne supărăm pentru faptul că cineva are altă părere sau face o sugestie în ideea constructivă de care vorbești și tu.

Ca și tine, apăr dreptul autorilor în legătură cu alegerea soluțiilor de prezentare a pps-urilor pe care le realizează, deși sunt situații în care nu am împărtășit ideile sau conținutul unora dintre ele...

Există o varietate de stiluri, idei, subiecte și teme, care nu pot fi puse în același „pat al lui Procust”...

De exemplu, tema generală Turism este foarte prezentă pe toate site-urile cu pps, pentru că este mai accesibilă și de aceea mai căutată...

Există însă Turism general informativ (doar cu imagini/fotografii proprii sau de pe Internet, și cu puține sau fără texte) poate utile pentru relaxare și informare, și Turism cultural care nu se oprește doar la imagini, completându-le cu explicații și detalii din domeniul artei și/sau istoriei, așa cum poate îți amintești că erau pps-urile postate de Doamna Sanda Mihaela, care contribuie la îmbogățirea cunoașterii noastre, cum au fost pps-urile tale despre Vila George Sebastian sau Călător prin Banatul Montan.

Între cele două categorii se situează după părerea mea, pps-urile interesante ale Dlor Pantazopol sau Gorunescu, și desigur ale vechiului combatant, Helmut...dintr-o listă mai lungă de alți autori mai vechi și mai noi pe site.

Părerile diferite pe care le putem avea despre astfel de pps-uri, nu înseamnă neapărat critici.

Astfel de diferențe sunt firești și explicabile de istoria personală a fiecărui autor...

Comentariu la PE GLOB cu WINDOWS 10 Home (30), data: 28.05.2022, 20:37

Doamnă Cristina G. nu știu la ce necazuri personale din ultima vreme” vă referiți dar nu cred că ar trebui să vă mai supere ceea ce v-a supărat...

Este un exemplu de persoană care nu este interesată decât de ceea ce face și cum face, ceea ce face, cu poze proprii”, pentru că titlul pps-ului meu și descrierea lui indica sursa imaginilor...

Rămân totuși la părerea că putem avea păreri (uneori diferite) despre pps-urile postate și concepția de realizare sau despre ceea ce se întâmplă pe site...

Unde nu întotdeauna au fost lucruri frumoase”  dincolo de impresiile sau dorințele noastre dintr-o perioadă sau alta...

În 14 ani, de când postați pe acest site” au existat și perioade mai puțin minunate...Le știți cred...

Sunt câteva persoane care au plecat din cauza asta, pe care le regret pentru valoarea și originalitatea pps-urilor postate.

În ce mă privește, am mai semnalat în trecut unele probleme și am făcut unele sugestii de îmbunătățire/corectare a unor proceduri de pe site, acceptate parțial de ADMIN, și chiar dacă în prezent am unele nemulțumiri și sugestii comunicate lui ADMIN, rămase de luni de zile fără răspuns, voi pleca doar atunci când voi înțelege că nu se dorește rezolvarea lor.

Comentariu la PE GLOB cu WINDOWS 10 Home (30), data: 26.05.2022, 10:22